Curtea Constituțională funcționează adecvat și este bine așa

Curtea Constituțională funcționează adecvat și este bine așa

S-au găsit în ultimele săptămâni niște agitați care spun că ar trebui desființată Curtea Constituțională. Sunt supărați pe o decizie normală (pe care am prezis-o chiar înainte de marele protest de pe 5 februarie) și, prin urmare, vor să o desființeze doar pentru că nu a dat decizia pe care aceștia și-o doreau, o atitudine care nu este nici democrată, nici republicană.

Principalele argumente pe care au reușit să le aducă aceștia se referă la faptul că:

  • președintele actual al Curții Constituționale este un fost parlamentar PSD și fost procuror ceaușist;
  • membrii Curții Constituționale sunt numiți politic;
  • oamenii care ajung să fie numiți membri ai Curții Constituționale sunt coruptibili;
  • Constituția ar trebui apărată de „justiție”, pe modelul unei curți supreme, căci dezavantajează „democrația” prin unele decizii;
  • originea în România își are originea în regimul autoritar al lui Ion Iliescu din prima parte de după Revoluția din 1989;
  • originea instituției este în spațiul germanic interbelic, unde nu a reușit să împiedice ascensiunea fascismului.

În esență, această instituție este una conservatoare, deci nu ne putem aștepta la schimbări care să dea peste cap funcționarea statului prin deciziile pe care le va lua.

Constituția României stabilește clar în Titlul V cum este cu această instituție și răspunde inclusiv din modul în care este așezată criticilor referitoare la faptul că „justiția” ar trebui să apere Constituția.

Din fericire, nu se poate ajunge aici într-o democrație și într-un stat de drept pentru că există ceea ce se numește separarea puterilor în stat și pentru că există un echilibru între acestea bazat atât pe cooperare, cât și pe competiție. Curtea Constituțională este și va rămâne cât timp avem actuala configurație instituțională „garantul supremației Constituției”.

Calitatea persoanelor care ocupă acele funcții face subiectul criticilor, dar este mai puțin relevantă acum, însă despre numirea judecătorilor Curții putem discuta un pic. Mai știu discuțiile despre un procuror comunist care este lăudat pentru că a sprijinit reformarea Direcției Naționale Anticorupție sau de membri ai altor partide care au trecut prin Curtea Constituțională.

Probabilitatea alinierii astrelor astfel încât Curtea să fie dominată politic este redusă. Pe de o parte, ai modul de numire, în care sunt implicate cele două camere și Președinția, experiența pe care trebuie să o aibă cei numiți, pe de altă parte ai o serie de cutume care s-au format în desemnarea politică a acestor membri. În cazul în care se ajunge la o nemulțumire față de numirile făcute de legislativ, ai opțiunea contrabalansării cu celălalt vector politic, adică președintele. Prin urmare, actuala Curte Constituțională este controlată indirect în actualul sistem semiprezidențial în care alegătorii pot distribui și redistribui puterea politică prin vot atât Parlamentului, cât și Președinției.

Ajungem însă la o problemă la o chestiune interesantă: sustenabilitatea unei instituții. Când dispar persoanele care au promovat și/sau înțeles rolul pentru care au fost create unele instituții, există riscul ca acestea să decadă. Normele se transmit mai departe, însă modul de interpretare a acestora ține mai mult de cultura politică care se formează în jurul instituției și organizației respective. Nu este suficient să ai instituția ca atare, ci ai nevoie și de o cultură a acesteia și a instituțiilor cu care se află într-un sistem de „checks and balances” care are nevoie, la rândul ei, de transmitere mai departe pentru buna funcționare.

Putem exemplifica cu cazul Direcției Naționale Anticorupție această situație. Înființată în 2002 printr-o ordonanță de urgență a Guvernului Adrian Năstase, această instituție nu avea nici capacitatea necesară pentru a instrumente marile cazuri de corupție și nici nu a dovedit autonomie suficientă până când nu au venit următorii miniștrii și alți aleși care au încurajat dezvoltarea capacității și autonomiei a acesti instituții. A funcționat astfel aproape un deceniu în condiții din ce în ce mai bune, devenind un bun exemplu pe plan intern și internațional, însă netransmiterea unei culturi democratice în momentul în care au avut loc schimbări în infrastructura instituțională a Direcției și a altor instituții (incluzând aici și opoziția politică) a făcut ca Direcția Națională Anticorupție să fie un actor politic și să își asume competențele altor instituții, precum și să apară cazuri de corupție legală și morală intra- și interinstituțională. Desigur, această decădere poate fi corectată în timp.

Această chestiune poate soluționa o serie de critici amintite mai sus, precum eșecul unor instituții în perioada interbelică în alte state, criticile aduse deciziei recente publicate de Curtea Constituțională a României și chiar originii Curții în sistemul autoritar al lui Ion Iliescu, sistem care a fost reformat. De altfel, statul român actual arată altfel față de cel din 1992. Din păcate, statul, societatea civilă și partidele politice au rămas cu câteva probleme ale acelor ani fără a fi discutate.

mecanism interactiune
sursa imagine: gear mechanism/Shutterstock.com

În discuția despre istoria instituției, am citit câteva idei amuzante. Da, pot fi spuse multe despre diferite curți constituționale, și de bune și de rău, însă putem vedea și imaginea de ansamblu, în care și aceste instituții s-au dezvoltat în timp și au acum o memorie instituțională destul de clară (pentru cine nu crede acest lucru, poate citi motivările de atunci și de acum). Că Hans Kelsen a interacționat cu Carl Schmitt este adevărat, dar este irelevant. Viziunile lor au fost pe teme importante conflictuale, iar evoluția acestora ulterioară arată că au avut amândoi contribuții importante în dezbaterea academică.

Discuția despre curte supremă vs curte constituțională este irelevantă în discuția actuală din simplul motiv că arhitectura instituțională a statelor care au curți supreme este diferită față de cea a celor care au curți constituțională. Totodată, evoluția acestor instituții este diferită. Probabil exemplul unora dintre cei care aduc curtea supremă în discuție este cel al Statelor Unite, însă nu par familiarizați cu criticile aduse acestor curți, critici reduse în cadrul unor curți constituționale, critici ce țin de capacitatea de rezolvare a cazurilor, de timpul necesar pentru rezolvare, de vacanțele judecătorilor pe banii unor privați, de activismul politic și nu numai, și nici cu configurația instituțională a respectivelor state.

Încheind, îmi pare bine că au fost date niște decizii importante în contextul activității politice intense din ultimele două luni. Sunt sceptic față de criticile care vor fi aduse Curții Constituționale în cadrul unor demonstrații, dacă vor fi, căci Curtea Constituțională a funcționat la fel ca în ultimii ani, cu bune și cu rele, în limitele statului de drept. Nu există motive pentru demonstrații anti-CCR.

În ultimul rând, am râs când am văzut comentariul liderului unui partid de opoziție, fost ministru al justiției de câteva ori, care explică faptul că CCR nu constantă un conflict între puteri, ci ține partea uneia, pentru că nu sunt implicate două puteri pentru a fi un conflict juridic de natură constituțională. Este adevărat că a fost doar o putere implicată, respectiv executivul prin Guvernul României și executivul prin Direcția Națională Anticorupție (ocazie cu care poate ar trebui ca partidul respectiv să revizuiască sloganul folosit în proteste, căci nu mai poți spune că DNA face justiție dacă pleci de la explicația dată de liderul partidului, PNL, după decizia CCR), dar la fel de adevărat este faptul că există niște relații între puteri, la fel cum este adevărat că un conflict juridic de natură constituțională nu înseamnă doar conflict între puteri (cel puțin nu în România). De altfel, CCR vorbește despre Guvernul României ca legiutor delegat, supus controlului parlamentar, și de competența altei instituții de a verifica legalitatea/constituționalitatea ordonanței de urgență, respectiv Curtea Constituțională.

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *