Cursa pentru Arctica: Uniunea Europeană și competiția sa

Cursa pentru Arctica: Uniunea Europeană și competiția sa

Interesul global pentru ceea ce se întâmplă în jurul Polului Nord nu este o noutate. De ani buni principalii actori interesați de aceste dinamici își prezintă politicile privind zona artică. Există și o organizație interguvernamentală, Consiliul Arctic, care reunește statele cu suveranitate asupra zonei arctice. Mai participă ca o observatori o serie de state non-arctice, organizații interparlamentare și interguvernamentale regionale și globale, organizații neguvernamentale. Situația Uniunii Europene merită amintită.

Uniunea Europeană are o politică arctică de ani buni (2008, 2016), necesară ținând cont de vecinătatea față de această regiune, precum și de suveranitatea exercitată de unele state membre ori participarea la lucrările Consiliului Arctic. Danemarca, Finlanda și Suedia sunt state membre ale UE și ale Consiliului Arctic, în timp ce cu statut de observator la Consiliul Arctic mai sunt Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Spania și Regatul Unit. În total, mai mult de o treime din statele membre UE participă activ la ceea ce se întâmplă în principalul forum privind guvernanța Arcticii. Dar situația aplicației UE la acest forum este complexă.

Uniunea Europeană se bucură de privilegiile statului de observator ca un observator ad hoc, însă nu are confirmat statutul de observator.

În 2013, Consiliul Arctic a primit în mod formal aplicația Uniunii Europene pentru statutul de observator, însă de atunci nu s-a luat o decizie privind acceptarea UE în rândul observatorilor forumului arctic fondat în 1996. Întâlnirea ministerială de la Kiruna, Suedia, din 2013 confirmă primirea aplicației UE, însă amână luarea unei decizii. Până la o decizie finală privind statutul de observator, UE poate urmări ceea ce se întâmplă în Consiliul Arctic.

Însă Uniunea Europeană a fost un observator ad hoc al activităților din Consiliul Arctic și înainte, în special în contextul adoptării politicii arctice din 2008, unde apar primele poziții oficiale. Ambițiile europenilor au fost contracarate din 2009, după ce colegislatorii europeni au interizs importurilor de produse din foci pe piața internă. Canada s-a opus în 2009. Groenlanda, Norvegia și Canada au inițiat demersuri atât la Curtea de Justiție a UE, cât și în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (aici fără Groelanda). Mulți observatori ad hoc au primit oficial statutul de observator, însă UE, chiar dacă era pe aceeași listă, a rămas fără o concluzie.

Dacă problemele cu Norvegia și Canada s-au ameliorat, incluzând obținerea sprijinului ambelor – cel mai târziu cu Canada în 2014, au apărut alte state. Rusia și, mai nou, Statele Unite. Rusia a fost unul dintre principalii promotori ai introducerii unor criterii pentru calitatea de membru observator. Mai mult, există perspective diferite asupra guvernanței zonei arctice, UE, prin Parlamentul European, fiind în favoarea dezvoltării unui sistem similar celui care guvernează Antarctica, ceea ce înseamnă mai multă internaționalizare și o nouă abordare din punct de vedere legal pentru regiune. În acest moment, decidenți sunt doar cei opt membri. Adaugăm evoluțiile post-agresiunii Ucrainei în cazul Rusiei. Niciuna dintre aceste părți nu sunt de acord cu astfel de propuneri.

Poziția Statelor Unite o putem deduce dintr-un raport al unui think-thank apropiat de administrația republicană, The Heritage Foundation. Comisia Europeană, fiind un organism supranațional, nu se califică pentru a deveni observator, conform criteriilor Consiliului Arctic, iar politica SUA trebuie să fie de a apăra suveranitatea națională în zona arctică. Aceasta este linia de politică americană pentru Artica. Experții de la Heritage nu numai că recomandă blocarea aplicației UE, dar recomandă și punerea la îndoială în Consiliul Arctic a rolului actual de observator neoficial. Puteți citi un argument al poziției americane pe site-ul Heritage Foundation.

Timpul a trecut, iar ultima ministerială a Consilului Arctic nu a rezolvat chestiunea Uniunii Europene. Ministeriala din mai 2019 a reprezentat ocazia cu care a fost oferit statutul de observator Organizației Maritime Internaționale.  Doisprezece noi observatori au fost admiși de când UE stă pe lista de așteptare. În pofida unei activități și preocupări constante privind Arctica, UE rămâne la statutul de invitat, într-o zonă gri din punct de vedere legal și o poziție șubredă față de viitor.

Consiliul Arctic oferă un cadru de negociere pentru acordurile obligatorii din punct de vedere legal între cele opt state membre: Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, Statele Unite și Suedia. De precizat că acest format de cooperare este un forum – nu are capacitatea de implementare a recomandărilor stabilite, nu are un buget pentru implementarea acestora. Mai mult, cooperarea este aliniată mai degrabă obiectivelor de dezvoltare sustenabilă și protecție a mediului în zona arctică, ceea ce multe domenii, unele explicit (de exemplu, securitatea militară). Rămâne important în contextul actual.

Federația Rusă are interese economice vechi în zonă, precum și planuri ambițioase. Interesele sunt dezbătute la cel mai înalt nivel, iar potențialul supremației în zona arctică este atrăgător. Încălzirea globală reprezintă o oportunitate pentru Rusia pentru exploatarea beneficiilor zonei arctice și acționează în acest sens (vezi, pe scurt, o relatare a Financial Times). Dividentele comerciale, energetice și militare din această zonă sunt urmărite.

Nici Statele Unite nu stau mai prejos. Secretarul de stat american a evidențiat atracției Arcticii din punct de vedere comercial, în contextul topirii gheții, comparând culoarele maritime arctice ale secolului al XXI-lea cu canalurile Suez și Panama ale secolului trecut. „Arctica este în prim-planul oportunității și abundenței. […] Acesta găzduiește 13% din petrolul nedescoperit al lumii, 30% din gazul nedescoperit, o abundență de uraniu, minerale rare, aur, diamante și milioane de mile pătrate de resurse de pescuit neexploatate”, spune Mike Pompeo, citat de CNN.

Apare provocarea modului în care UE va aborda vecinătatea sa nordică, ținând cont de competiția pe care o are.

Barrow, Alaska. Foto credit: Arctic Council Secretariat / Kseniia Iartceva

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *