Cum statele din Europa Centrală și de Est au renunțat la posturile cheie din UE

Cum statele din Europa Centrală și de Est au renunțat la posturile cheie din UE

E simplu să lovești în Merkel și Macron pentru rezultatele negocierilor pentru numirea oamenilor pentru posturile cheie din UE. Este varianta favorită a populiștilor și euroscepticilor. În realitate, statele din Europa Centrală și de Est s-au scos singure din competiția pentru posturile cheie din UE, unele din prostie sau indiferență, altele pentru a-și duce mai departe acțiunile anti-europene.

Statele din Europa Centrală și de Est au renunțat la posturile cheie din UE prin cel puțin două canele:

. Partidul Popular European. PPE e partidul care a avut cel mai mare număr de mandate în urma alegerilor europarlamentare din 26 mi 2019, însă cu vreo 30-40 mai puțin ca în 2014. PPE a desemnat un candidat pentru Comisia Europeană fără experiență executivă, care nu prea cunoaște întreaga UE și oscilant între a susține liderii iliberali din estul UE, contrar valorilor europene, și a-i critica. Partidele politice din estul UE au aplaudat această propunere si au susținut-o, chiar dacă nu  fost nicio dezbatere în partid la numire. Tot PPE, când se găsise o formulă de salvare a sistemului spitzenkandidat s-a revoltat împotriva propunerii Angelei Merkel. Merkel negociase un pachet în care era păstrat și sistemul spitzekandidat, împotriva opoziției președintelui francez, și era oferit un loc bun inclusiv pentru est-europeni. PPE s-a revoltat împotriva propunerii făcute de Merkel și a pierdut avantajul. Cele mai mari partide politice din coaliția europeană PPE, după germanii de la CDU, sunt polonezii lui Donald Tusk și românii lui Klaus Iohannis (plus ungurii lui Viktor Orban, momentan suspendanți, dar existenți). Au ratat oportunitatea. De menționat aici prim-ministrul bulgar care a luptat crâncen pentru ca Kristalina Georgieva, director al Băncii Mondiale, să nu ajungă pe o poziție cheie europeană, deși fusese agreată nu numi de PPE, ci și de Macron. Tot din oportunism pentru politica internă a luptat și împotriva numiri ca președinte al Parlmentului European a liderului socialist Stanișev (chiar dacă scandalurile de corupție îi puteau pune piedici la numire, altfel,  a apărut în competiție pentru președinția Parlmentului European, pe ultima sută de metri, un italian, ales cu majoritatea voturilor exprimate).

V4+2 în Consiliul European. După torpilarea șanselor unui candidat est-european în partid, discuțiile s-au mutat în Consiliul European. Acolo,  V4 (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia), reprezentate de eurosceptici de moment în Consiliul European, și-au atins obiectul ideologic de  dinamitat ideea de spitzenkandidat și de a obține o dezamăgire pentru politica internă (de altfel, ei nu au avut nicio propunere, abordarea lor fiind un neconstructivă). Și au reușit. Pot să spună acum fără o critică puternică că estul UE nu contează pe moment în alocarea posturilor cheie la conducerea instituțiilor europene. Cu soluția de compromis agreată anterior de Merkel devenită irelevantă tocmai din cauza partidului Angelei Merkel și cu o opoziție din partea V4, președintele Macron și-a făcut treaba. A primit un ajutor nesperat pentru a obține o victorie de etapă în negocierile europene, atât pentru Franța, cât și pentru grupul său politic (care are acum cei mai mulți șefi de stat și de guvern în Consiliul UE – deci e incorectă și malițioasă afirmația care circulă în presa din România conform căreia Macron doar cu 20+ europarlamentari face jocurile) și pentru strategia sa de acasă. Pentru statele din Europa Centrală și de Est este o oportunitate ratată, deoarece inclusiv Macron este un aliat al acestora, chiar dacă are altă viziune despre viitorul Uniunii Europene. Mai mult, este unul dintre puținii lideri europeni care în toate acțiunile politice merge pe o abordare cât mai inclusivă posibil, dovedită atât în plan intern, cât și internațional. De apreciat că V4 (majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est) a fost un grup susținător al pachetului rezultat.

Dacă Ursula von der Leyen și compania vor merge la pachet la instituțiile agreate de șefii de stat și de guvern din UE, vom vedea după reacția Parlmentului European, pe 16 iulie. Dar nu Macron sau Merkel au exclus statele din Europa Centrală și de Est de la șansa unei poziții de top în UE, ci aceste state s-au autoexclus în mod repetat. Păcat de cetățenii rămași nereprezentanți și de lovitura primită de sistemul prim-candidaților.

imagine: European Union, 2015/EC – Audiovisual Service

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *