Cum este ajutat Ghiță de boicotul brandurilor asupra României TV și Antenei 3

Cum este ajutat Ghiță de boicotul brandurilor asupra României TV și Antenei 3

Niște minți comuniste au zis să creeze o petiție prin care să influențeze brandurile care își fac publicitate pe România TV și pe Antena 3 în a boicota publicitatea pe posturile respective de televiziune.

Acțiunea lor e justificată sub motivul responsabilității sociale a companiilor. Întrebarea este de când responsabilitatea socială a companiilor dictează politica editorială a unor instituții de presă? În contextul acesta, mai are vreo legătură ideea de publicitatea cu cea de promovare a brandului în rândul consumatorilor?

Problema cea mare este însă alta. Ideile promovate de Sebastian Ghiță în campania electorală precedentă sunt ajutate de boicotul brandurilor asupra celor două televiziuni de știri.

În primul rând, promovează cenzura, o idee mainstream în democrațiile iliberale, în autocrații și alte regimuri autoritare și totalitare. Practic, „societatea civilă” militează pentru cenzura unor explicații pentru că nu sunt aliniate doctrinei de partid/grup/mișcare. Altfel spus, cei care cer boicotul spun următorul lucru: „doar noi avem dreptate, iar cei care oferă alte explicații trebuie închiși”.

sursa imagine: advertising / Shutterstock.com

În al doilea rând, ajută ideile anti-liberalizare și anti-globalizare promovate de diferite forțe politice. Îmi amintesc că eram în plenul Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa când secretarul general al Consiliului Europei atrăgea atenția asupra pericolului „naționalismului legislativ”. Ei, bine, nu numai că retragerea brandurilor respective favorizează pozițiile celor care promovează naționalismul legislativ care apar non-stop în prime-time, dar merg mai departe către naționalism economic.

Eliberându-se spațiul publicitar de către companiile cu capital străin și cu un model propriu de afaceri, nu facem altceva decât să oferim spațiu altor companii mai puțin deschise către liberalizarea și globalizare, companii despre care nu știm dacă sunt dispuse să strige aceleași mesaje cu Partidul România Unită. Desigur, argumentul este fragil, căci nu știm motivele pentru care Coca-Cola, Pepsi sau Procter&Gamble nu au mai avut reclame în momentele respective, însă audiențele arată binișor pentru intervalele orare respective.

Mi-ar plăcea să văd o distribuție a cliențelor asociațiilor de publicitari care reclamă posturile respective care să cuprindă câți clienți sunt subsidiare ale unor companii cu sediul în Cipru, Olanda, Luxemburg sau Irlanda și câți sunt companii cu capital majoritar autohton sau să văd un sondaj de opinie cu privire la riscurile agențiilor în cazul în care companiile respective ajung să aibă o cotă de piață mai mică pentru că a apărut un alt jucător pe piață.

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *