Controversăm ce nu este controversat: denunțul de la Olimpiadă

Controversăm ce nu este controversat: denunțul de la Olimpiadă

Mi-a atras atenția o știre cu privire la faptul că elevii de Prahova au avut la Olimpiada de limba română un subiect ce propunea scrierea  unui denunț adresat conducerii de partid prin care să „denunțe calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete” cu privire la reacția acestuia în ceea ce privește colectarea cotei.

Fără a intra în detaliile metodologice, cerința poate fi considerată absurdă doar prin formularea ca „element dușmănos”, deși în realismul socio-politic al acelor timpuri era realitatea, și a faptului că presupune un nivel limitat de creativitate, căci redactarea unor texte administrative nu presupun un nivel ridicat de creativitatea.

Ceea ce este îngrijorător în privința acestei cerințe este faptul că este considerată un subiect de olimpiadă în clasa a XII-a. Olimpiadele reprezentau la un moment dat o reprezentare a elitismului în societatea românească, iar redactarea unui denunț/referat pe această temă nu are nimic elitist în conținut.

Am putea aduce astfel câteva teme de reflecție pe acest subiect, începând cu faptul că elevii din ciclul liceal din România nu știu știu să scrie corect o cerere, nu știu să scrie corect un denunț, nu știu să obțină o informație de ordin public și alte mici astfel de texte funcționale necesare în viața de zi cu zi. Desigur, mă refer la o mare parte dintre aceștia, căci sunt puțini care se pricep.

carti lemn raft
sursa imagine: books on wooden shelf/Shutterstock.com

Așadar, care sunt motivele pentru care un subiect banal, cel al unui denunț, a ajuns subiect de olimpiadă?

  • învățământul preuniversitar este neglijat considerabil, pornind cu ceea ce este mai important – ciclul primar și cel gimnazial;
  • copiii nu au un mediu în care să se dezvoltate, iar cei din anumite medii sunt pedepsiți fără vină;
  • școala românească are probleme în a decide ce valori dorește să inspire elevilor, iar comunitatea uneori acționează în defavoarea acestora;
  • activitățile de formare sunt slab dezvoltate, iar acțiunile prin care sunt încurajate, structural, sunt puține;
  • reușim prea puțin să încurajăm copiii și tinerii să învețe, să descoperi și să fim de acord cu facilitățile care îi pot ajuta în acest sens;
  • realismul romanului „Moromeții” poate fi considerat o modalitate de studiu a lumii de la momentul publicării acestora;
  • în sfera publică, delațiunea a fost încurajată consistent în ultimii ani, poate chiar într-un mod iresponsabil;
  • lipsește studiul perioadei comuniste din istoria României și lipsește o abordare socio-politică a vremii respective; putem să adaugăm, de asemenea, lipsa unei abordări cros-temporale.

Prin urmare, mă bucur că a fost adus în discuție acest subiect, dar nu este unul controversat, ci dovada declinului calității sistemului de învățământ (formal și informal), ceea ce ridică numeroase probleme. Un elev de liceu din Spania îți va spune mult mai multe despre Francisco Franco decât îți poate spune un elev din România despre Nicolae Ceaușescu sau Gheorghe-Gheorghiu Dej, plecând de la abuzurile asupra drepturilor omului și specificitățile regimului până la moștenirea pe care a lăsat-o.

P.S.: Vor fi critici care vor spune că este încurajată aceeași reacție de atomizare a societății și a lipsei de încredere, ceea ce este fals pentru că denunțul reprezintă inclusiv o formă de apărare și ridică și întrebări cu privire la funcționarea unor instituții în limitele democratice. 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.