Confidențialitatea online există în era digitală?
Recomand un interviu despre supraveghere și libertate
Acum câteva zile, am urmărit pe site-ul Guardian un interviu cu Edward Snowden, luat de către Alan Rusbridger, editor-șef la Guardian. Pe Edward Snowden îl cunoaștem cu toții datorită isprăvii din iunie 2013 cu demascarea oficială a supravegherii de către NSA. Snowden, între timp, se află sub azil în Rusia. Au apărut numeroase conspirații despre el, una precizând că ar fi spion rus, el negând în cadrul interviului dat această ipoteză.
Cu toate acestea, ar trebui să ne punem câteva întrebări cu privire la supravegherea electronică. Știm că în România au existat câteva încercări de distrugere a anonimității și privatului din mediul online pe cale legislativă. Unele dintre acestea sunt susținute foarte mult chiar de către SRI. Îmi amintesc de discursul cu autostrăzile 2.0 și cu înregistrarea, ceea ce seamănă foarte mult cu modul în care acționează sistemele totalitate. Apoi, îmi amintesc de inițiativa cu cartelele PrePay, împotriva căreia sunt.
Cred în libertatea de expresie și în protejarea confidențialității
Eu, unul, sunt împotriva oricăror inițiative de tip Big Brother. Cred că noi, ca indivizi, trebuie să plecăm de la prezumția de nevinovăție. Cred în spațiul și proprietatea privată. Cred în libertatea de expresie, de gândire, în libertatea cuvântului și a presei. Cred în protejarea surselor și în confidențialitate. Statul trebuie să își dovedească buna guvernanță în relația cu spațiul public pe care îl administrează prin acțiunile sale constructive, nu prin monitorizarea cetățenilor, monitorizare care le poate periclita viața, siguranța sau care îi poate incrimina ilegitim1.
Este digitalul compatibil cu confidențialitatea?
Revin la Snowden. Una dintre temele de gândirii în interviul dat se referă libertatea de a nu fi urmărit/interceptat în spațiul privat de către diferiți observatori externi (cu referire aici la stat), la privacy. Exemplul pe care acesta îl dă în interviu este unul foarte bun: de ce trebuie făcută distincția între informația printată și cea digitală? Practic, confidențialitate în zona digitală ar trebui protejată mult mai strict, dat fiind că este mult mai expusă față de cea din real-life. Realitatea, însă, arată inversul. Lupta se dă din partea instituțiilor guvernamentale spre a supraveghea și mai mult datele private. De ce un e-mail este urmărit, iar o scrisoare normală nu? De ce fișierele din spațiul tău de pe cloud trebuie urmărite, dar caietele din dulapul din cameră nu?
Aici se face diferența. Am văzut că online-ul se împarte, la rândul său, în public și privat. Am văzut cum oameni au fost sancționați pentru postările lor publice pe facebook, pentru articole pe bloguri care nu aveau termenii și condițiile de utilizare vizibile asumate de către proprietar și acceptate de utilizatori, pe site-uri sau în ziare online. Cu toate acestea, urmărirea e-mail-urilor, a informațiilor stocate pe un server la care ai acces, teoretic, doar tu și proprietarii săi, sunt motive de îngrijorare pentru libertatea ta.
- precum amplasarea de probe false, stenograme luate persoanelor care nu își desfășoara activitatea în interesul publicului prin intermediul statului [↩]
Ce ma irita pe mine este ca legislati in acest domeniu se dezvolta impartial. Ei vor sa aiba acces neconditionat la toate informatiile adaugate in online de catre cetateni (inclusiv cele trimise pe emailuri personale), dar evita sa adauge si sanctiuni in cazul in care acestea sunt folosite incorect si imoral de catre ei – portita care le permite sa foloseasca dovezi fabricate sau sa intimideze prsoane nevinovate.
Intr-adevară. Lipsesc inițiativele de protejare.