Condiționalitatea privind statul de drept și revolta Parlamentului European pentru aplicarea sa

Cu un vot pentru masiv, Parlamentul European anunță că este pregătit să treacă la acțiuni legale împotriva Comisiei Europene pentru amânările aplicării condiționalității privind statul de drept asupra bugetului Uniunii Europene. 529 de europarlamentari au votat o rezoluție în care susțin acest lucru, doar 148 fiind împotrivă, iar abținerile fiind chiar irelevante, doar 10.

Războiului instituțional pe tema statului de drept în Uniunea Europeană este motivat de modul în care sunt irosite fondurile europene și sunt încălcate prevederile de bază ale funcționării Uniunii Europene de către unele regimuri politice, în particular regimurile autoritare din Ungaria și Polonia. Fondurile europene ajung în aceste state în buzunarele oligarhilor și apropiaților liderilor politici, similar cu ceea ce se întâmpla în România în timp ce PDL era la guvernare în urmă cu zece ani. Interesul public cădea în plan secund și era doar o scuză pentru fraudarea fondurilor europene. Pentru a sprijini adoptarea bugetului, Consiliul European a acceptat șantajul Ungariei și Poloniei pentru amânarea aplicarea acestei condiționalități, așa că regimurile de la Budapesta și Varșovia au câștigat etapa. În același timp, sunt cei care susțin că acest lucru nu trebuia făcut, riscurile la adresa dezintegrării europene fiind minime, ci chiar accelerate de tolerarea fraudei în Uniunea Europeană. Dintre aceștia, unii dintre ei au susținut deschis că poate fi construit un buget al Uniunii Europene fără Ungaria, Polonia și alții care încalcă normele de bază ale funcționării Uniunii.

Revenind la rezoluție, eurodeputații reamintesc eșecul statelor membre de a respecta statul de drept, ceea ce afectează direct integritatea bugetului UE. Aceștia vertizează Comisia Europeană că nu își îndeplinește obligațiile sunt regulamentul în care creat mecanismul privind statul de drept și nu ia măsurile adecvate pentru a apăra interesele financiare și valorile UE. În acest caz, soluția rămâne să trimită Comisia la Curtea de Justiție a UE.

Parlamentul European mai transmit că „eurodeputații insistă asupra faptului că regulile existente privind statul de drept trebuie aplicate și nu pot face doar obiectul „adoptării de orientări”. În cazul în care Comisia consideră că astfel de orientări sunt necesare, rezoluția de astăzi solicită ca acestea să fie finalizate până cel târziu la 1 iunie 2021 și ca Parlamentul să fie consultat înainte de adoptarea lor. Eurodeputații reiterează importanța aplicării fără întârziere a mecanismului statului de drept, în special având în vedere implicațiile sale pentru viitoarea rambursare a planului de redresare Next Generation EU”.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *