Cele două probleme ale PSD-ului

Cele două probleme ale PSD-ului

 

1. A crescut prea mult

PSD a luat în 2016 un scor mai mare decât dublul următorului partid clasat. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru în istoria democratică a României. Nu includ în afirmația anterioară Frontul Salvării Naționale. În același timp, a fost cel mai mare scor pe care l-a avut de la înființare.

Însă este important cum a crescut, respectiv prin alipirea și alăturarea altor persoane și dezvoltarea unor multiple rețele clientelistice în interiorul partidului. Dacă la început a fost linia Ion Iliescu – Adrian Năstase – Victor Ponta, între timp au mai apărut alții, unii care au căpătat din ce în ce mai multă putere și și-au dezvoltat propriile rețelele.

Deloc întâmplător, există diferențe inclusiv geografice între protejații unora și ai altora, deși fac parte din același partid. Căderea lui Victor Ponta a fost un motiv pentru ridicarea unui outsider, Liviu Dragnea, care a crescut constant, și-a consolidat fundația în teritoriu și a trecut la atac din momentul preluării puterii, săpând constant opoziția internă.

Pentru Liviu Dragnea, actualul cabinet condus de Sorin Grindeanu este unul „fantomă” și i se pare că este „o lovitură de stat”, chiar dacă dezbaterea internă partidului este cea care permite aceste modificări. Deloc întâmplător, ambele tabere apelează la tertipuri legale pentru a înclina balanța într-o parte sau în alta.

Primile măsuri luate de Victor Ponta după revenire au fost legate de săparea celor care l-au exclus: întâi atacuri în declarații, apoi schimbări din funcții și eliminarea accesului clientelei lui Dragnea la resurse. Nu-i de mirare că Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne au fost primele locuri în care s-a luat decizia de a trimite cât mai repede la Cotroceni demisiile.

În acest conflict, Dragnea are un minus: nu și-a construit o afiliere ideologică. Orientarea pragmatică va avea susținători, însă aceștia au un dezavantaj în a spune nu ofertelor care vor fi făcute de Ponta în perioada următoare.

A crescut prea mult și nu are ce să-i unească, au trecut pe baricade și nu prea există soluții în soluționarea situației. Dragnea nu va fi niciodată prim-ministru, ceea ce Ponta a fost. Totodată, Ponta nu pierduse doar președinția partidului, dar după alegeri fusese retrogradat la un post de simplu deputat.

2. Nu are formule interne de rezolvare a conflictelor

Am asistat în ultimele zile la o scenetă grozavă: statutul partidului și democrația electivă din interiorul partidului și-au atins limitele.

În legătură cu statutul, ori a fost conceput și amendat greșit, ori a fost metoda de a rezolva conflictele între conducerea centrală și organizațiile locale. Sorin Grindeanu a fost exclus din partid de la nivel central, dar rămâne membru al organizațiilor locale. Bănuiesc că există mecanisme de arbitraj pe care le va putea folosi în interiorul partidului, apoi în sistemul de justiție al statutului, apoi la CCR, pentru a rezolva situația în care se află. Este și nu este membru de partid în același timp.

În legătură cu democrația electivă, Liviu Dragnea a fost ales cu sute de mii de voturi, din câte îmi amintesc. Problema nu este că nu a avut un opozant real sau că a avut atât de multe voturi pe plan intern, ci că alegerile sunt de formă în partid. Unii se retrag, alții ies în față, unii candidează, alții nu candidează. Mai e și problema că este concentrată destul de multă putere în mâinile câștigătorilor, dar e secundară.

Dacă ar fi avut un mecanism de soluționare a conflictelor, situația ar fi fost soluționată după prima ședință pe care au avut-o. Dar sunt câteva probleme: unii s-au dat la o parte când au fost alegeri, alții au interese de reprezentat și ambele tabere îți doreau totul.

pion sah
sursa imagine: chess pawn/Shutterstock.com

Sumarizând această situație, aș spune că există o singură soluție realistă pe termen lung: spargerea PSD în două partide mai mici. Unul va avea probabil 12-15%, altul va avea vreo 25-30%. Cei cu 12-15% sunt suprareprezentați în acest moment în Parlamentul României, nu știu cum se vor poziționa pe tema moțiunii celelalte partide (în special cele care sunt în aceeași situație cu PSD, respectiv PNL și ALDE, care ar trebui să se spargă).

Au nevoie de un congres în acest sens și au rezolvat problema. Moțiunea de cenzură nu va rezolva probleme fundamentale ce țin de alocarea resurselor statului, distribuția puterii în politica românească, coexistența celor două formațiuni în același partid.

După cum vedeți, nici pe moțiune nu există claritate și, fie că este depusă duminică, fie că este depusă în alte zile, nu știm cum se va termina. Dacă moțiunea trece, soluția pentru PSD este să se spargă; dacă nu trece, soluția este tot să se spargă.

Pe termen scurt, pot schimba președintele partidului, pot pune alți miniștri sau pot pierde guvernarea. Dacă o parte din partid va face coaliție cu partidele din opoziție, partidul, în sine, va fi la putere sau în opoziție? Vor fi protejați mai mult micii sau marii moguli ai partidului? Vor aloca în dreapta sau în stânga fondurile publice, când unii din partid vor în dreapta, iar unii în stânga?

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

2 Replies to “Cele două probleme ale PSD-ului”

  1. PSD s-a tot spart. Prima spargere a fost spargerea FSN in FSN si FDSN. A urmat o noua spargere, in 97, cand au aparut ApR (Melescanu) si PNR (Magureanu). Acum se va sparge din nou, exact cum zici tu.

    Eu cred ca, de fapt, spargerea era iminenta si din ea vor rezulta nu 2, ci chiar 3 partide. O parte se vor duce la noul partid Pro-Romania, o aripa nationalista, agresiva, care va dori sa confiste culoarul (eventual sa intre in alianta BINE, dar s-o conduca; acolo sunt deja partidul lui Marian Munteanu, PRM ori ce a mai ramas din el, PRU si Noua Dreapta), o parte va ramane in PSD (cu sau fara Dragnea, dar in PSD, ca brand, iar aici e important de precizat ca cel putin momentan vor ramane TOTI alesii locai, legea nu le permite sa plece) si un al treilea partid va fi, de fapt, ALDE. Care se va vopsi, eventual isi va schimba numele. Si care va atrage, la randul sau, niste oameni din PSD. Nu se stie pe cine si de ce, dar va atrage. Electoratul este diferit, dar nu cu mult.

    Alde, in sine, s-a spart, tocmai d-aia acum se regrupeaza.

    1. Suntem pe aceeasi linie de discutie aici. De acord, cu mentiunea ca alesii pot juca pe ascuns in orice tabara, mai ales in organizatiile locale in care cei care detin puterea de la centru nu sunt neaparat vazuti bine. Desigur, consilierii sunt cei mai expusi. Insa Dragnea are un atu pentru sprijinul oferit alesilor locali. Problema e ca va fi redus acest sprijin daca pierde Guvernul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *