Ce se mai întâmplă în Iran?

Ce se mai întâmplă în Iran?

Dictatura iraniană a reușit să potolească protestele. Aproximativ 4.000 de protestatari au fost arestați, 21 de oameni au murit în proteste (majoritatea protestatari), iar câțiva au murit în condiții suspecte în închisorile iraniene (sursa: New York Times). Informațiile amintite se bazează pe datele autorităților iraniene.

Un cercetător iraniano-suedez a fost condamnat la moarte. Profesor la Vrije Universiteit în Bruxelles, acesta a fost invitat să lectureze în Teheran în aprilie 2016, însă a fost reținut și trimis la închisoare ajuns acolo, acuzat fără fundamente de cooperare cu state ostile și spionaj pentru Israel.  Pe 21 octombrie 2007, Ahmadreza Djalali a fost condamnat la moarte în urma unui proces care nu respecta standardele internaționale. (sursa: Belgium Times)

Pe 12 și 13 ianuarie, autoritățile iraniene au interzis apariția pe scenă a femeilor muziciene de la o orchestră națională. Orchestra și-a continuat activitatea pe scenă fără participarea femeilor. (sursa: Iran Human Rights Monitor)

Cel puțin opt persoane au fost executate între 1 și 11 ianuarie 2018 în Iran. Pe 15 ianuarie, un alt om a fost executat prin spânzurare de regimul iranian, urmat de alte două persoane pe 16 ianuarie. Printre aceștia s-au aflat și minori. De asemenea, pe 17 ianuarie, un alt minor era pe lista de așteptare la execuții în Iran. (sursa: Iran Human Rights Monitor)

Experții din cadrul Națiunilor Unite au constat că Iran a încălcat regimul embargoului privind armele impus Yemenului, autoritățile iraniene oferind rachete și drone rebelilor huthi susținuti în războiul civil din Yemen, alimentând astfel conflictului. 10.000 de civili uciși în lupte, 7 milioane de persoane înfometate și peste 19 milioane care nu știu de unde va veni următoarea masă descriu situația din Yemen. (sursă: Radio Free Europe)

Human Rights Watch a publicat mini-raport privind situația drepturilor omului în 2017, arătând cum regimul iranian încalcă sistematic drepturi de bază. Raportul urmărește situația pedepsei cu moartea, garanțiile procesuale și tratamentul prizonierilor, libertatea de exprimare, asociere și adunare, situația apărătorilor drepturilor omului și a prizonierilor politici, drepturile femeilor, tratamentul minorităților, migranților și persoanelor cu dizabilități, activitatea pe plan internațional. (sursa: Human Rights Watch, .pdf)

sursa imagine: AFP/STR

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *