Ce mai urmăresc: Believer, cu Reza Aslan

believer

Ce mai urmăresc: Believer, cu Reza Aslan

Din martie, CNN difuzează o serie de documentare în care Reza Aslan, un autor specializat în sociologia religiei, urmărește o serie de culte controversate. În primele episoade, subiectele seriei au fost reprezentate de secta Aghori din Varanasi, un profet ambientalist din Hawaii, dinamica vodoo-catolicism-protestatism din Haiti și reformiștii eliminați din Biserica Scientologică.

Informațiile sunt ușor de digerat, motiv pentru care seria este adecvată ca show de seară. Are câteva incoerențe, nu merge în profunzime, dar ceea ce reușește este să prezinte câteva concepte din lumea acestor credințe. CNN oferă în aceste episoade o abordare participativă, ușor controversată, presărată cu câteva informații de specialitate și prezentarea evoluției istorice a respectivelor secte/culte/mișcări/etc.

Revenind la controverse, acestea fac parte din specificul CNN, iar un serial privind niște subiecte controversate, cărora li se adaugă un pic de senzaționalism media, nu aveau cum să aibă alt rezultat. Important este să privim poveștile din mai multe unghiuri și să nu schimbăm canalul în momentele în care apar monologurile producătorului. De apreciat este faptul că sunt cuprinse inclusiv secvențe cu experți, cu facilitatori, cu persoane care au chiar perspective diferite.

Show-ul TV este difuzat duminica pe CNN (link). O parte a conținutul promovat este disponibil și într-o serie de materiale video sau text pe site-ul rețelei.

believer

sursa imagine: fb.com/rezaaslanofficial

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *