Câteva cuvinte despre G20 Hamburg

Câteva cuvinte despre G20 Hamburg

G20 se desfășoară între 7 și 8 iulie 2017 în Germania, la Hamburg, după cel desfășurat în 2016 în China, în Hangzhou, Zhejiang.

Mi se pare interesantă alegerea orașului Hamburg pentru a găzdui acest eveniment care reunește liderii statelor care se fac responsabile de 85% din economia globală și 2/3 din populație.

Este al doilea oraș al Germaniei cu 1,7 milioane de locuitori, are istoria hanseatică, este un important centru comercial, cu al doilea port al Europei, și industrial. Deci ar fi câteva motive bune pentru a aduce reprezentanții giganților economiilor lumii în acest loc.

Dar am câteva dubii. G20 într-un oraș în care peste 65% din reprezentanții populației sunt de stânga este o modalitate de a atrage atenția întregii lumi cu evenimentele desfășurate. Acestei tradiții adăugăm mișcările de protest care apar cu ocazia fiecărui eveniment G20. Mai adăugăm și faptul că vorbim de un stat democratic, prin urmare protestul este liber, iar rezultatul îl vedem cu imaginea „Welcome to hell”.

Unele persoane se întreabă de ce lumea protestează față de globalizare la G20, când ai ca reprezentanți acolo pe unul ca Donald J. Trump, unul dintre principalii critici ai globalizării, dar și o Uniune Europeană din ce în ce mai protecționistă. Protestele nu sunt numai despre globalizare, ci și despre capitalism.

De altfel, dacă îi veți întreba pe cei care protestează zilele acestea în Hamburg, primul lucru pe care îl vor spune va fi că sunt anti-capitaliști și, prin urmare, anti-globalizare. Altfel spus, nu au cum să aplaude un capitalist protecționist precum Trump.

Amuzant este că aparent Casa Albă nu a mai găsit disponibilă cazare la un hotel de lux în Hamburg pentru Trump, delegația americană fiind împărțite între facilitățile de cazare ale Senatului din Hamburg și consulatul general al Statelor Unite în Hamburg. În același timp, Melania Trump, soția președintelui american, ca măsură de siguranță, nu a avut voie să părăsească hotelul în care era cazată din cauza protestelor.

În paralele cu G20, DiEM25 organizează în Hamburg contra-evenimente sub motto-ul „Nesupunere constructivă. Rezistență în era capitalismului de supraveghere”, criticând transformarea Hamburgului într-o „distopie orwelliană” în perioada summitului G20, prin implementarea unor măsuri iliberale și autocrate bazate pe supraveghere și control. Măsurile de securitate aplicate acestei întâlniri ar merita atenția într-un articol separat.

P.S.: În fotografia de la G20 Hamburg, Angela Merkel este, din nou, singura persoană care nu poartă un costum albastru/negru. De altfel, și politicile statului pe care îl reprezintă sunt diferite de restul, chiar față de toate.  

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *