Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetul Marmației

Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetul Marmației

În Sighetul Marmației, pe strada Dragoș Vodă, colț cu strada Tudor Vladimirescu, veți găsi o casă memorială de o valoare simbolică aparte. Este vorba de casa în care s-a născut laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel.…

Documentare despre Holocaust în cadrul #EWStudyTour

drepturile omului

Documentare despre Holocaust în cadrul #EWStudyTour

Zilele acestea sunt într-o serie de vizite de studiu în locuri care au legătură cu istoria Holocaustului, o experiență educațională încărcată atât cu informații și dezbateri, dar și cu emoții, având în vedere nivelul oribilului la care a putut să ajungă natura umană în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.…

O săptămână despre cooperarea regională Bulgaria-Grecia-România

O săptămână despre cooperarea regională Bulgaria-Grecia-România

Am neglijat puțin activitatea de blogger săptămâna trecută, participând la un seminar dedicat studenților privind cooperarea regională Bulgaria-Grecia-România, desfășurat de Institutul pentru Politici Economice din Sofia, un eveniment aflat la a cincea ediție. Acesta a avut loc într-o zonă mai apropiată de Salonic față de Sofia, în stațiunea Sandanski1.…

Lipsa autorilor pe Aeroportul Otopeni

termina pasager

Lipsa autorilor români de circulație internațională pe Aeroportul Otopeni

În Aeroportul Henri Coandă Otopeni nu găsești nimic scris de un autor român, în limba engleză, fie că vorbim de produse de ficțiune sau non-ficțiune.

Este drept că se putea mai rău, adică să nu găsești nimic.…

8 întâmplări pe Aeroportul Fès–Saïss

Fez - old Medina

8 întâmplări pe Aeroportul Fès–Saïss

M-am întors din Fez, Maroc, cu noi experiențe, cu noi informații, cu noi amintiri, cu noi contacte. Unele sunt pozitive, altele negative, însă nu știu cât de des aș vrea să trec prin micuțul aeroport din Fez (aproape 900.000 de pasageri anual).…

Ghid pentru a verifica un site de turism

verificare

Ghid pentru a verifica un site de turism

Scandalul recent al unei agenții de turism care și-a păgubit clienții nu a rămas fără reacții, însă cele mai bune metode de a preveni viitoare astfel de acțiuni sunt reprezentate de informare și responsabilizare.…

Cele două capitale europene ale culturii din 2017

Cele două capitale europene ale culturii din 2017

În cazul în care căutați două destinații interesante pentru un city break în Europa sau pentru o vacanță, ori pentru a descoperi pur și simplu un  nou oraș, anul acesta cele două capitale europene ale culturii sunt Aarhus (Danemarca) și Pafos (Cipru).…

Cum ar fi să primești un bilet InterRail gratuit la majorat?

interrail

Cum ar fi să primești un bilet InterRail gratuit la majorat?

Comisia Europeană a anunțat „Inițiativa pentru mobilitate”, însă nu este suficient pentru a crește încrederea tinerilor în Uniunea Europeană.

Inițiativa de acordare a unui bilet InterRail gratuit fiecărei persoane, cetățean european, care împlinește 18 ani pentru a descoperi Europa este o idee încurajată și inițiată de Parlamentul European, în special Grupul Partidului Popular European (PPE), prin care să fie încurajată mobilitatea europeană.…

Surprinzătorul Vaslui

Am ajuns de-a lungul timpului în diferite orașe și localități, atât din țară și de peste hotare. Uneori am rămas surprins, alteori nu. Cu toate acestea, pe 13 mai, în jur de 5:30, trenul, după 6 ore, a oprit în Vaslui.…

Ce cred românii despre germani?

oameni pe trecerea de pietoni

Ce cred românii despre germani?

Se pare că românii au o atitudine pozitivă față de germani. Nu este o noutate, având în vedere evenimentele politice și percepția publică, dar avem și niște date științifice în acest moment. Un studiu făcut la comanda Reprezentanței în România a Fundației Konrad Adenauer confirmă ideile care circulau în mai multe medii.…