Prima categorie există și, din nefericire, nu face altceva decât să o distrugă pe a doua. Nu zic toți, deoarece sunt și contraexemple, dar majoritatea tinerilor din ziua de astăzi, indiferent dacă au 7 sau 19 ani, au uitat cuvântul respect. Nu există în dicționarul lor, iar în curând, în ediția din DEX, va fi marcat cuvântul „respect” ca arhaism.

Acest articol al meu pornește de la o simplă vizită la biserică. Am fost ca tot omul, mai ales că în joia mare este o denie, a celor 12 evanghelii. Nu știu denumirea exactă. Nu aici vreau să bat. Doresc să spun că a murit orice urmă de respect. Asta am simțit și aș fi vrut, mai bine, să nu fi fost acolo.

Am văzut tineri de vârsta mea care stăteau jos, iar oameni în vârstă, peste 80 de ani, erau în picioare, obosiți după o zi de muncă. Am văzut dovada că acea solidaritate între generații este cvasiinexistentă. Aș fi vrut să nu fiu martorul acestor evenimente. Am fost deranjat, în timpul slujbei, de copii (atât mai mici, cât și mai mari) care discutau despre orice.

Cel mai mult am fost scandalizat de niște discuții pe care le-am auzit la intrare. La înjurători între cei prezenți mă așteptam, dar credeam că la biserică nu vii ca să îți faci cunoscut modul în care a decurs ultima ta relație sexuală. Credeam că mai există un pic de respect pentru o instituție sau, mai mult, pentru cei ce trec pe lângă tine.

Mai trebuie să adaug manelele și „mersul după agățat” la denii? Nu cred. Multe s-au schimbat în ultimul timp. Îmi amintesc, când eram mic, pe vremea mea (ca să încep cu poveștile pe care le urăsc cel mai mult când mi se spun din alte părți), veneau o mulțime de oameni. Acum s-au dus. Unul câte unul au apus și au încercat să lase locul altora. Cei din urmă sunt puțini, puțini care merită. Restul vin la o bere la cel mai apropiat magazin și… între timp, mai ajuns și prin naos. Se mai și închină. După, revin la vechiul obicei.

Culmea, o mare parte dintre aceștia, țin post. Oare au uitat ce înseamnă postul? Cred că situația este alta: nu au știut niciodată ce înseamnă postul. Au ales partea superficială, restul fiind respins. Anturajul, cât și proasta educație, au fost factorii principali care au contribuit la deteriorarea acestora.

Stau și mă gândesc unde se va afla România peste douăzeci de ani? Ceva îmi spune că nu prea departe. Generațiile acestea se vor maturiza, se vor înmulți și … rezultatul va fi cel dorit: o Românie a prostului gust, o Românie distrusă de la un capăt la altul, o Românie a nonvalorilor. Poate pare ciudat faptul că acum alergăm după ceva bun, dar în curând, dacă nu se va întâmpla ceva (nu știu ce), se va ajunge ca puținii rămași să alerge după … nimic.

Valorile dispar cu timpul. Se pierd, nimic nu le poate salva. Sunt efemere…  Cultivate, se propagă. Necultivate (sau preluate doar cele negative), acestea vor duce la un declin, la un declin al civilizației…Nu vreau să compar asta acum cu căderea Imperiului Roman de Apus, dar deteriorarea morală a societății nu aduce niciun bine și niciun câștig. Absolut nimănui.

Acum stau și mă întreb:

• Care sunt modelele celor care se comportă în felul acesta?
• Nu observă, chiar și făcându-le observații, ceea ce fac?
• Cum se simt părinții lor în aceste cazuri, în cazul în care nu sunt orbi?
• …

Trist, dar adevărat.

În seara asta mi-am dat seama cum totul dispare, cum vii la biserică pentru a-ți etala cele mai noi haine și cel mai strălucitor ruj, cum iubești să te îmbrâncești și cum idolul tău este …

Noapte bună!

No related posts.

Citeam undeva (cred că pe știrileprotv.ro) că există o propunere în Parlamentul European ca șahul să devină o materie, adică să se studieze la școală. Personal, cred că este o idee foarte bună, în ciuda tuturor piedicilor pe care le-ar întâmpina:

• oamenii care pur și simplu nu vor dori să se studieze șahul;
• ar însemna o materie în plus în țara tuturor materiilor, aglomerând astfel programa școlară;
• unii ar considera că elevii ar trebui să vină cu tabla de șah la ei (total fals pentru că se pot dota școlile cu table de șah și cât de greu este ca o instituție de învățământ să aibă 15 table de șah?);
• indiferența;
• lipsa cunoașterii beneficiilor pe care le aduce șahul.

Lista este mult mai mare, dar tot rămân la părerea că studierea șahului ar trebui să devină ceva… real. Prima dată am făcut cunoștință cu tabla de șah când aveam opt ani. Da, de aproape zece ani joc șah. Și mă simt bine făcând asta. Este un hobby în care te pierzi și uiți de griji, dar în același timp de antrenezi. Îți antrenezi logica, gândirea, răbdarea, perseverența și multe alte aptitudini. Șahul îți testează și dezvoltă concentrarea, creativitatea, decizia. De asemenea, șahul crează oameni fair-play, ca să zic așa.

În clasa a V-a am participat la faza județeană a olimpiadei de șah. M-am simțit foarte bine. La orele de sport jucam șah. Era super ok. Mă antrenam cu colegii mei. Am făcut aceste lucruri până am descoperit matematica (surprinzător) și limba română. Încă joc șah (și pe PC și pe tabla de șah pe care pot să o ating).

Aici am găsit o părere cât se poate de pertinentă. Între religie și șah, lumea va prefera religia. Lumea preferă să creadă în ceva, nu să își creeze propriile mutări. Să continuăm așa și vom ajunge foarte jos. Șahul ne ajută să ne dezvoltăm gândirea. Am citit și comentariile de la acest articol. Unele sunt pentru, altele contra. Personal, consider că ar putea fi soluția de mijloc: materie opțională, dar aceasta va fi degeaba atât timp cât opționalul va fi ales din obligație.

În concluzie, susțin șahul…

Related posts:

1. SUSTIN Generatia verde

Din când în când mai postez pe blog câte un clip ce conține un discurs motivațional. Este, unul, am constat că au o putere din ce în ce mai mare aceste cuvinte și că, într-adevăr, merită ascultate.

După ce v-am postat un discurs al lui Al Pacino și unul care să vă facă să vă simțiți campioni, este momentul pentru un alt mare discurs motivațional, tot dintr-un film. Dar nu din orice film, din ROCKY.

Clipul acesta nu are secvențele din film, însă puteți și să vizionați cuvintele, nu doar să le ascultați. Efect dublu, în opinia mea :). Contează atenția pe care o acorzi.

Related posts:

1. Al Pacino Speech
2. Un discurs motivațional…
3. Discursul regelui

În acest articol vă atașez descriere unui eveniment care ar trebui să ne facă să ne gândim sau, mai degrabă, să privim mai atent lucrurile banale, de zi cu zi, ceea ce neglijăm și cărora nu le acordăm considerația necesară.

A man sat at a metro station in Washington DC and started to play the violin; it was a cold January morning. He played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time, since it was rush hour, it was calculated that 1,100 people went through the station, most of them on their way to work.

(Un om stătea într-o stație de metrou în Washington DC și a început să cânte la vioară; era o dimineață friguroasă de ianuarie. A cântat șase piese de Bach circa 45 de minute. În acest timp, dat fiind că era oră de vârf, s-a estimat că aproximativ 1100 de oameni au trecut prin stație, majoritatea în drum spre locul de muncă.)

Three minutes went by, and a middle aged man noticed there was musician playing. He slowed his pace, and stopped for a few seconds, and then hurried up to meet his schedule.

(Trei minute au trecut și un om de vârstă mijlocie a fost atras de faptul că era un muzician cântând. A încetinit și s-a oprit pentru câteva secunde, și apoi s-a grăbit pentru a-și urmări programul.)

A minute later, the violinist received his first dollar tip: a woman threw the money in the till and without stopping, and continued to walk.

(Un minut mai târziu, violonistul a primit primul dolar bacșiș: o femeie a aruncat banii în suport și, fără a se opri, și-a continuat drumul.)

A few minutes later, someone leaned against the wall to listen to him, but the man looked at his watch and started to walk again. Clearly he was late for work.

(După câteva minute, cineva s-a sprijinit de perete pentru a-l asculta, dar omul s-a uitat la ceas și a pornit din nou la drum. Cu siguranță era în întârziere la muncă.)

The one who paid the most attention was a 3 year old boy. His mother tagged him along, hurried, but the kid stopped to look at the violinist. Finally, the mother pushed hard, and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. All the parents, without exception, forced them to move on.

(Cel ce a oferit cea mai multă atenție a fost un băiețel de trei ani. Mama sa, grăbită, l-a observat, dar copilul s-a oprit pentru a se uita la violonist. Spre final, mama l-a luat cu greu și copilul și-a continuat drumul, întorcând tot timpul capul. Această reacție au repetat-o și câțiva alți copii. Toți părinții, fără excepție, i-au forțat să meargă mai departe.)

In the 45 minutes the musician played, only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money, but continued to walk their normal pace. He collected $32. When he finished playing and silence took over, no one noticed it. No one applauded, nor was there any recognition.

(În cele 45 de minute în care muzicianul a cântat, numai șase oameni s-au oprit și au stat pentru o clipă. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar și-au continuat drumul în ritmul lor normal. A strâns 32$. Când a terminat de cântat și liniștea a cuprins locul, nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat și nimeni nu a oferit nicio recunoaștere.)

No one knew this, but the violinist was Joshua Bell, one of the most talented musicians in the world. He had just played one of the most intricate pieces ever written, on a violin worth $3.5 million dollars.

(Nimeni nu a știut asta, dar violonistul a fost Joshua Bell, unul dintre cei mai talentați muzicieni ai lumii. Tocmai cântase una dintre cele mai complexe piese scrise vreodată, la o vioară în valoare de 3.5 milioane de dolari.)

Two days before his playing in the subway, Joshua Bell sold out at a theater in Boston where the seats averaged $100.

(Cu două zile înainte de concertul de la metrou, Joshua Bell vânduse toate biletele la o sală din Boston unde un loc mediu valora 100$.)

This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of a social experiment about perception, taste, and priorities of people. The outlines were: in a commonplace environment at an inappropriate hour: Do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize the talent in an unexpected context?

(Aceasta este o poveste adevărată. Concertul lui Joshua Bell, fără a fi recunoscut, în stația de metru a fost organizat de Washington Post ca parte a unui experiment social despre percepție, gusturi și prioritățile oamenilor. Principiile de bază au fost: intr-un mediu comun la o oră necorespunzătoare: Percepem frumusețtea? Ne oprim ca să o apreciem? Recunoaștem talentul într-un context neașteptat?)

One of the possible conclusions from this experience could be:

(Una dintre posibilele concluzii ale acestei experiențe poate fi:)

If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing the best music ever written, how many other things are we missing?

(Dacă noi nu avem o clip să ne oprim și să ascultăm unul dintre cei mai buni muzicieni din lume cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată, câte alte lucruri nelipsesc?)

Aceasta este una dintre concluzii, dar sunt sigur că putem extrage și altele. Ce părere aveți de această întâmplare? La început nu mi-a venit să cred povestea, însă m-am document și am aflat că jurnalistul care a pus la cale experimentul (în 2007) a primit chiar și Premiul Pulitzer.

P.S.: Greșelile din traducere sunt ale mele.

Related posts:

1. Cred in multe, dar
2. Lectie de viitor
3. Nici nu are zile multe ca m-am saturat

Am citi astăzi un articol pe MyScience.fi, unul destul de interesant care ne prezintă un interviu cu un profesori de bioetică la Universitatea din Helsinki și, de asemenea, ne expune o idee. Ce ar însemna dacă știința ar înfrânge moartea?

Și nu mă refer neapărat la moarte, ci și la o creștere observabilă a duratei de viață a omului. Cercetătorul vine cu niște argumente pertinente, chiar reale.Planeta Pământ nu poate suporta atât de multe ființe, iar una dintre măsurile care se vor lua va fi alegerea celor ce vor trăi mai mult și a celor ce vor muri… mai repede. Aici intervine etica. Unde va fi egalitatea? Unde vor mai fi drepturile fundamentale ale oamenilor? Banii vor reprezenta moneda de schimb a timpului.

Propun următoarea temă de reflecție: un scenariu în cazul în care se găsește „leacul  împotriva morții”. Ce s-ar întâmpla, cum ar fi, ce ar însemna asta?

Related posts:

1. Stiinta de a povesti
2. Ajuta-ma, daca poti si daca vrei
3. Messengerul provoaca moartea

Recomand acest clip de pe YouTube, deoarece pune o problemă destul de importantă asupra rolului sistemului de învățământ formal: este sau nu este o modalitate de îndoctrinare a tineretului, de omorâre a creativității și pierdere a timpului?

Clipul, respectiv discursul, are câțiva ani, chiar zeci, dar problema persistă. Evident că sistemul de învățământ are și avantaje, dar să ascultăm ce zice omul din video:

P.S.: Am aflat de acest clip de pe Trilema. De asemenea, dacă sunteți interesați găsiți, tot acolo, o traducere a discursului, în cazul în care există probleme cu înțelegerea acestuia. Este interesant să urmăriți debaterile de la clip de pe YouTube, dar și cele de aici.

Related posts:

1. Numărul cuvintelor din articole…
2. Golul lui Bogdan Stancu
3. Ruga pentru parinti

Să încercăm să ne imagină o zi fără Internet. Nu, nu să stați o zi fără ceea ce este imposibil să stați. Mă refer la o zi în care Internetul să nu funcționeze pe Terra. Cum ar fi?

Știu. Groaznic, dar să ne imaginăm. Tot vorbim acum despre ACTA și tot ceea ce se întâmplă. Libertatea de exprimare va fi îngrădită și pe Internet, iar asta chiar este o problemă. Eu, unul, nu sunt de acord cu acest lucru, atât timp cât o să existe Internetul. Mi-am exprimat opinia și cu SOPA.

Am scăpat de una a venit alta. O zi fără Internet îmi este imposibil să o gândesc. Economia mondială va suferi îngrozitor de mult, știrile vor ajunge mult mai greu, însă ziarele și televiziunile, poate și radiourilor își vor mai reveni. Este un scenariu de groază, iar lumea ar fi cutremurată. Nu toți. Sunt și zone în care nu există nici măcar televizorul.

Mileniul III este sinonim cu Internet. Generația născută după 1990 este generația Internetului. Există o sclavie a tehnologiei. Cum ar fi, totuși, fără Internet? Doar o zi. Mai mult îmi este teamă să îmi imaginez…

Related posts:

1. Kaspersky Internet Security pe locul 1
2. Egalitate, Internet și avantaje
3. CISPA – un nou atac la viața privată pe Internet

Cred că este timpul să vin cu o părere, a mea, prin care să îmi explic opinia față de aceste manifestări violente și inutile. Am fost acuzat că stau într-un fotoliu confortabil, la căldurică, uitându-mă la televizor ( ceea ce nu am ), în loc să ies în stradă, să lupt pentru solidaritate și așa mai departe.

Aici nu este vorba de solidaritate. Iar dacă ar fi să fac asta, aș fi un promotor al ipocriziei. De ce? Pentru că eu nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă, iar solidaritatea nu se referă la asta. În viziunea mea, solidaritatea se bazează pe o viziune comună. Și da, sunt laș și nu ies în stradă pentru un ideal mascat, politizat ș.a.m.d. Nu mă reprezintă aceste manifestări care au depășit de foarte mult timp normalul. Să înțeleg că ceea ce am învățat din 2011, un an al revoltelor, este că doar prin astfel de lucruri ne putem impune? E rău, dacă am făcut asta. „The Governments should be afraid of their people” – este un citat din filmul „ V from Vendetta”. Nu, nu este așa. Mai întâi trebuie să încercăm să păstrăm pacea.

Ceea ce se întâmplă acum  a depășit cu mult stadiul în care oamenii îl susțineau pe Raed Arafat. Și nu e bine. SMURD nu va muri. Când ne gândim că totul a pornit la o dezinformare masivă a populației ne vine să plângem. SMURD nu va muri. E drept că sunt câteva prevederi în proiectul de lege care ar trebui modificare, însă ați citit toate cele 86 de pagini? La televizor este promovată dezinformarea. A devenit o luptă politică, dar nu vreau sa ma bazez in afirmatiile mele pe asta.

Eu, unul, nu eram înainte de acord să existe doar SMURD-ul pentru că, să fim serioși, sunt foarte promovați. Nu este normal să nu existe concurență. Raed Arafat, în opinia mea, a luptat pe totul sau nimic. Nu a obținut totul și și-a dat demisia, având în spate sprijinul unor oameni care au fost ajutați prin intermediul acestui serviciu medical de urgență. Apoi a apărut mass-media care, fiind manevrată de interesele politice, a pus gaz pe foc. Oamenii au ascultat, fără să gândească, și au ieșit în stradă. Rezultatul? Dacă îi întrebi motivul vor spune absolut toate nemulțumirile pe care le-au avut de-a lungul timpului. Nu e normal. Vedeți ce provoacă dezinformarea?

Nici eu nu sunt mulțumit de faptul că vom plăti mai mult pentru sănătate conform proiectul de lege și ținând cont de mediocritatea în care se scaldă salariile din România, dar, oameni buni, în loc să fiți patru milioane care nu faceți altceva decât să vă uitați la Lună, nu mai bine munciți și contribuiți pentru o Românie mai bună? La ieșit în stradă și la manifestări violente vă pricepeți, dar la muncă?

Am fost făcut inutil, am fost acuzat că nu îmi exercit dreptul de cetățean. Am dreptul să aleg, am dreptul să fac ce vreau, în limitele legii și moralității. Nimeni nu mă poate obliga să îmi încalc principiile. Poți exista și fără să ieși în stradă. Poți face ceva util, nu să acuzi, să încurajezi violența și nesimțirea, dezinformarea și partizanatul dus la extrem.

Revolta s-a transformat într-una împotriva sistemului actual. Nu este asta soluția. Oameni buni, ați avut ocazia să mergeți la vot și să vă alegeți preferații, în funcție de preferințe și nevoi. Ce ați făcut? Ați mâncat mici cu muștar și, foarte mulți, nici nu v-ați ridicat din fotoliu când ați avut ceva de spus. De asemenea, aveți niște reprezentanți pe care i-ați votat. De ce nu vă duceți la ei și încercați să îi convingeți să rezolve problema într-un mod diplomatic? Dacă nu vreți, suferiți! Chiar cei care ies acum în stradă au adus România unde se află acum. Dar nu numai ei.

Am zis că trebuie să acceptăm reforma. Măcar să vedem dacă funcționeză o perioadă mai mică sau mai mare. Spunând „nu” oricărei inițiative nu vom rezolva nimic, absolut nimic. Sistemul actual nu se va schimba deloc, va rămâne același, corupt fiind puțin spus. Să pricep că vă placeți să mergeți și să dați cu zecile de milioane către doctori pentru a fi puși mai înainte pe lista de așteptare? Așa ați făcut până acum, ilegal, însă acum, practic, faceți asta legal.

Timpul va spune dacă ceea ce se întâmplă acum a fost un pas bun sau nu. Nu putem să cunoaștem rezultatele înainte să înceapă trecerea ideilor prin toți pașii. Să nu uităm că proiectul de lege promovează evoluția bazei materiale din spitale.Nu susțin nici statul în banca ta, dar nici aceste manifestații. Se pot găsi și alte soluții. De ce să nu dezbatem, să ne comportăm ca niște oameni câtuși de puțin educați?

Eu, unul, așa gândesc. Poate că ar trebui să mă duc într-un centru de reeducare, așa cum am fost sfătuit din mai multe părți. Mulțumesc! O zi bună!

No related posts.

Zilele acestea se dezbate foarte mult pe tema votului începând cu vârsta de 16 ani. Practic, adolescenții ar putea vota, la fel ca în Austria, preferatul lor, din punct de vedere politic.

Dar de ce votul la 16 ani nu este o soluție în România secolului al XXI-lea?

Să o luăm cu … începutul. Scuzați-mi expresia, dar dacă persoanele ce au împlinit 16 ani vor avea drept de vot, vor apărea și fraude. Trebuie să precizez că vor fi judecați precum adulții ( și nu luați ca exemplu scăpările ).

Dar nu asta este cea mai mare problemă. Aceștia vor deveni niște instrumente politice. Nu am nicio statistică care să dovedească câți oameni are România ce au vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, de aceea nu pot spune exact câte voturi ar putea câștiga X-ulescu, bazându-ne pe acest fapt. Nu există maturitatea necesară pentru a face o asemenea alegere la o asemenea vârstă. Și aici nu vorbesc despre cei implicați, despre cei cu multe informații, despre cei ce au habar pe ce lume trăiesc, ci despre majoritatea. Nu e aroganță, e doar realitate.

Pentru un covrig sau o cană de vin, aceștia și-ar da votul pentru cine zice mama, tata, părinții, bunicii, autoritățile locale existente sau chiar un necunoscut despre stradă. Să nu uităm că nu se poate face, într-un mod prea clar, distincția între bine și rău. Ai dreptul de a alege, dar la acestă vârstă nu ești pregătit pentru a te confrunta cu lumea politică.

De asemenea, votul la 16 ani ar transforma școala într-o unealtă politică. Consider că este suficient faptul că încă mai sunt profesori cu funcții în diverse partide politice locale sau naționale. Nu este nevoie ca liceenii să devină și aceștia la fel. Să nu uităm, referitor la profesori, că sunt situații în care este mandatul și locul de muncă. Dispare una, dispare și cealaltă. Avem aici două posibilități: profesorii vor încerca să convingă elevii că Y este alegerea perfectă, prezentând, desigur, lumea numai cu lapte și miere, sau elevii vor convinge alți elevi: mai mici, mai mari, mai cunoscuți, mai amici, mai buni, mai răi etc. În niciuna din aceste situații, viitorul nu sună bine. În viziunea mea, școala românească preuniversitară ar trebui să fie apolitică, la fel și cei care muncesc pentru buna funcționare a acestui sistem.

Pe cealaltă parte, faptul că ai dreptul să muncești de la 16 ani ar trebui să îți permită să votezi de la aceeași vârstă ( și ajungem pe partea în care șomerii nu ar trebui să voteze, dat fiind că nu contribuie ). Nu, procesul maturizării nu s-a încheiat. Degeaba muncești, dacă iei buletinul de vot, mergi în cabină, închizi ochii și scrii cu degetele de la picioare. Nu putem stabili când o persoană este matură sau când o persoană este suficient de informată ( informarea este o problemă la noi, dată fiind influența mass-mediei de partea unor persoane ) pentru a face această decizie. Este vorba la mijloc de alegerea conducătorilor patriei pentru cinci ani. Zece minute pot transforma cinci ani într-un dezastru. Nu toată lumea este responsabilă și capabilă de o asemenea decizie la 16-17 ani.

Un alt argument împotriva votului la șaisprezece ani este acela că lipsește informarea, educația pentru democrație și alte astfel de norme ce ar trebui predate la școală. Din câte știu există câteva opționale de acest gen ( sper să nu mă înșeli ), dar sunt opționale.  Există cultură civică în clasa a VII-a și a VIII-a, dar nu este suficient pentru a prezenta politica, oricâtă istorie s-ar face și cât s-ar învăța din ea. Este nevoie de o pregătire intensă în prealabil pentru asumarea unor decizii mai târziu. Soluția ar putea fi considerată introducerea unei materii, mult mai folositoare față de altele, ce să cuprindă aceste informații. În momentul de față, lumea, în general, nu știe ce reprezintă o ideologie, ce reprezintă o viziune politică și așa mai departe. Ce să mai vorbim despre adolescenți? Momentan aceștia ar trebui să se lupte cu examenul de Bacalaureat.

De asemenea, pentru a introduce votul, ar trebui modificată și Constituția pentru că, în prezent, trebuie să fii major pentru a fi alegător. Sa nu uităm de faptul că va fi manifestat cam același interes, dat fiind că vor vota cei ce vor dori ( pentru votul nu este obligatoriu ). Asta înseamnă că nu se va schimba situația actuală când mai puțin de jumătate de români aleg pentru întreaga populație, în timp ce restul stau cu capul pe pernă și înjură televizorul când se iau deciziile pe care nu le doresc. Cam același lucru se va întâmpla și în această situație: vor merge la vot cei ce vor avea interes.

Ca o concluzie asupra unui subiect ce stârnește multe controverse, doresc să reamintesc principalele argumente contra votului la 16 ani:

• politizarea școlii;
• influența, manipularea adolescenților;
• existența unor noi pericole pentru tinerii cuprinși în grupa de vârstă 16-18 ani;
• necesitatea modificării actului fundamental al statului: Constituția României;
• lipsa informării la nivelul populației;
• lipsa unei educații specifice făcută în școli sau în cadru nonformal, înainte de luarea acestei decizii;
• imaturitatea, gândirea infantilă.

Știu foarte bine că acestea nu sunt toate argumentele împotriva votului la 16 ani, dar este loc de completări. Votul este pas important în viață și nu cred că este nevoie de așa ceva. Eu, unul, pe lângă motivele de mai sus, nu sunt pregătit să votez, deși voi merge anul acesta la vot.

Cred că vârsta minimă ar trebui să fie undeva după 21 de ani ( să presupunem că liceul este terminat la 19 ani, un an este necesar pentru muncă – acel „gap year” despre care auziți în străinătate- și măcar unul de facultate ). Să nu mai spunem că o persoană de 90 de ani nu este capabilă să exercite votul. De ce să sufere o țară pentru un procent nesemnificativ?

Mulțumesc!

O zi bună!

Related posts:

1. Doar in Romania
2. Scrisoare către un alt viitor sau doar un vis?
3. Succesul Toyota – un mister sau doar calitate si eficienta?

Mahatma Gandhi a spus acum aproximativ un secol „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Este momentul să urmăm acest sfat, cât mai mulți, pentru că, doar împreună, putem să aducem un plus civilizației. Probabil veți spune că sunt idealist în situația aceasta, dar nu este așa. Sunt doar realist.

Dacă fiecare dintre noi am lua atitudine și am oferi numai exemple de bună practică, credeți că am rămâne singuri sau am atrage mult mai multe persoane de partea noastră, de partea conduitei noastre, de partea moralității? Trebuie, pentru început,  să avem inițiativă. Condimentăm cu un pic de perseverență și problema este parțial rezolvată.

Poți deveni un model, poți da sfaturi, poți contribui la îmbunătățirea mediului în care trăiești. Acționând responsabil vei putea să dai un exemplu pozitiv și celorlalți. Poți începe stând la coadă, sfătuind alți oameni să facă la fel și să nu se îmbrâncească. Am așezat aici acest exemplu, deoarece m-am întâlnit astăzi cu el.

Efectele nu vor veni imediat, deoarece vor mai fi persoane care vor reacționa într-un mod tribal, dar alții vor fi descurajați. Și, începând cu ei, tot mai mulți vor reacționa în felul acesta. Dacă doriți o asemănare, imaginați-vă propagarea undelor mecanice conform principiului lui C. Huygens: „Fiecare punct al frontului unei unde devine o sursă secundară de perturbaţii, de la care se propagă unde secundare, în toate direcţiile.”

Și, dacă continuăm, vom fi tot mai mulți, iar ei, tot mai puțini…

Related posts:

1. Vezi daca Google te-a banat
2. Lume, lume…
3. Schimbarea limbii pe hi5