Carta europeană revizuită a participării tinerilor la viața locală și regională

clrae

Carta europeană revizuită a participării tinerilor la viața locală și regională

Un mecanism în sprijinul politicilor locale de tineret: Carta europeană privind participarea tinerilor la viața locală și regională

Un mecanism mai puțin cunoscut în domeniul politicilor de tineret este Carta europeană privind participarea tinerilor la viața locală și regională, un instrument neobligatoriu adoptat în 1992 de Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa (CLRAE), revizuit în 2003. Această cartă poate fi un aliat în implementarea politicilor de tineret la nivel local, mai ales pentru organizațiile societății civile. Spun asta pentru că este un document asumat politic de un for european care reprezintă peste 200.000 de autorități locale și regionale.

Documentul sprijină implicarea tinerilor și dezvoltarea relației acestora cu autoritățile locale prin intermediul unor principii, recomandări și bune practici pentru a spori participarea tinerilor la nivel local și regional. Iar prin participare se înțeleg multe: cetățenie activă, respectarea drepturilor, crearea de oportunități, integrarea socială, implicarea în luarea deciziilor și nu numai.

Ceea ce personal consider a fi important este că amintește autorităților locale și regionale de faptul că tineri se pot implica la nivel sectorial, astfel încât toate politicile să aibă o dimensiune de tineret.


Carta europeană revizuită privind participarea tinerilor la viața locală și regională este împărțită în trei secțiuni:

  1. Politici sectoriale;
  2. Instrumente pentru participarea tinerilor;
  3. Participarea instituțională a tinerilor în afacerile locale și regionale.

Politici sectoriale:

  1. Sport, relaxare și viața asociativă;
  2. Promovarea ocupării tinerilor și combaterea șomajului;
  3. Mediul și habitatul urban, politica privind locuirea și transportul;
  4. Politica de formare și educație promovând participarea tinerilor;
  5. Politica de mobilitate și schimburi;
  6. Politica de sănătate;
  7. Politica privind egalitatea de gen;
  8. Politica specială privind regiunile rurale;
  9. Politica privind accesul la cultură;
  10. Politica pentru dezvoltare sustenbilă și mediu;
  11. Politica privind combaterea violenței;
  12. Politica anti-discriminare;
  13. Politica privind sexualitatea;
  14. Politica privind accesul la drepturi și lege.

Instrumente privind sprijinirea participării tinerilor:

  1. Formare pentru participarea tinerilor;
  2. Informarea tinerilor;
  3. Promovarea participarii tinerilor prin tehnologii de informare și comunicare;
  4. Promovarea participării tinerilor în media;
  5. Încurjarea tinerilor să desfășoare activități voluntare și să se dedice unei cauze comunitare;
  6. Sprijin pentru proiectele și inițiativele tinerilor;
  7. Promovarea organizațiilor de tineret;
  8. Participarea tinerilor în organizații neguvernamentale și partide politice.

Participarea instituțională a tinerilor

  1. Consilii de tineret, parlamente ale tinerilor, forumuri ale tinerilor;
  2. Sprijin pentru structurile care încurjarea participarea tinerilor.

clrae

La sfârșitul lunii martie, la Strasbourg, a avut loc cea de-a XXX-a ediție a Congresului Autorităților Publice Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei, la care am participant în calitate de invitat din România, selectat în urma unei proceduri deschise. Alături de reprezentanții autorităților publice locale și regionale din Consiliul Europei, la această adunare politică paneuropeană au luat parte și câte un tânăr din fiecare stat membru al Consiliului. Scopul nostru principal a fost să oferim o perspectivă din partea tinerilor asupra subiectelor de pe agendă, astfel încât activitatea Congresului să fie mai relevantă și pentru această categorie de vârstă.

Temele centrale ale acestei ediții au fost etica și transparența la nivelul autorităților publice locale, incluzând o serie de dezbateri privind achizițiile publice și o viitoare strategie a Congresului privind măsurile anti-corupție la nivel local și regional.


congress of local and regional authorities

Am semnat alături de alți douăzeci de tineri participanți depunerea unei propuneri către Congres pentru a lua în considerare monitorizarea participării tinerilor pe plan local și regional în misiunile de monitorizare a Cartei europene privind auto-guvernarea locală. În principiu, sunt două modalități prin care se poate face acest lucru: fie printr-un protocol adițional la Carta europeană a auto-guvernării locale privind dreptul de a participa la activitatea autorității locale, fie printr-un protocol nou privind monitorizarea Carta europeană revizuită a participării tinerilor la viața locală și regională.

De ce este nevoie de un astfel de mecanism?

Plecând de la niște observații practice, am observat dificultatea care există în unele locuri pentru încurjarea participării tinerilor. Situația consiliilor consultative pe probleme de tineret, a consultării tinerilor pe probleme de tineret sau a stabilirii fondurilor pentru activități de tineret este una întâlnită pe agenda de tineret din România. Și nu numai aici. Apoi, vedem cum se creează o prăpastie între tineri și autoritățile locale, dar, poate cel mai dezamăgitor, vedem cum perspectiva tinerilor cu privire la impactul politicilor asupra acestora greu luată în considerare. De aici și nevoia de a integra dimensiunea de tineret la nivelul tuturor politicilor relevante, iar acestea nu sunt puține: de la sprijinirea antreprenoriatului și a inițiativei până la contractul între generații care trebuie conștientizat și menținut.

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

One comment

  • Aceste lucruri trebuiesc promovate printre tineri. Nu doar pe la ministere si institutii de invatamant, tinute prin sertare de cei mai in varsta… ca nu accepta si nu inteleg (sau poate ca inteleg prea bine) ca implicarea tinerilor aduce schimbarea de care uneori avem nevoie. Sau nu avem nevoie?!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *