Care sunt limitele actualei spirale a radicalizării?

Care sunt limitele actualei spirale a radicalizării?

Societatea românească a ajuns se se urască și să se jignească în grup.

Mai mult, se pare că excepții de la regulile bunului simți sau de la legi (de exemplu, cele privind adunările publice) pentru a permite ura de grup.

Un președinte care ar trebui să fie mediator între stat și societate, care nu are voie să fie membru al unui partid politic și care a jurat să apere democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor folosește instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a promova o agendă partizană și ia parte la mitinguri electorale ale partidului îl susține. Mai mult, în declarații de presă, în mesaje cu o distribuție națională, îndeamnă la ură față de diferite grupuri politice. Dacă la acest nivel nu mai există cumpătare, apare întrebarea de la cine să ne așteptăm să oprească această spirală a radicalizării. Cu siguranță nu partidul politic sprijinit, a cărui legătură cu liberalismul a rămas doar numele, căci și în campanie a copiat și tradus sloganul anti-liberal al președintelui american. Și, desigur, nu lipsește istoria ultranaționalistă a prim-candidatul la europarlamentare sau mesajul președintelui partidului prin care își îndemna aparatul de partid să „ia parul și să dea” în liderii pesedinști.

De cealaltă parte, continuă delirul aproape fascist de doi ani cu mesaje continue împotriva celor care nu fac parte din adevărata națiune română (cine sunt aceștia, nu se știe, deci poate fi oricine; sau știu doar cei care înțeleg mesajele), împotriva celor care au altă religie sau, după cum spune președintele Camerei Deputaților, pe înțelesul tuturor, „fără Dumnezeu”, împotriva multinaționalelor, împotriva partenerilor externi ai României și, desigur, împotriva criticilor și opoziției politice. Anul acesta se se fac cinci ani de când a început promovarea acestui mesaj și se pare că ajunge la tot mai multe persoane și, desigur, îndeamnă la radicalizare. La europarlamentarele din 2014, campania a fost „mândri că suntem români”, dar se pare că mândria are alt sens față de cel standard, fiind mai degrabă vorba de naționalism economic, superioritate etnică și suspiciune față de ceilalți. Apoi ne amintim de faimoasa dezbatere privind religia candidaților la prezidențiale din 2014.

Poate instigatorii care huiduie sau se trezesc în mijlocul altora sunt cele mai bune exemple. Evenimente legitime de campanie electorală sunt transformate în instrumente pentru impulsionarea urii. Peneliștii și useriștii huiduie pesediști, pesediștii huiduie peneliști și așa mai departe.

În 2017, am văzut cum politica pumnului a fost aplicată într-o piață publică, în preajma sărbătorilor de iarnă, ceea ce ar fi trebuit să fie momente de liniște. În 2018, am văzut atât violențe împotriva jandarmilor, cât și o reacție disproporționată a acestora la un miting al opoziției (neasumat, bineînțeles, căci cine și-ar asuma bătăușii aduși la protest pentru a provoca violențe; în general, un miting al opoziției desfășurat cu încălcarea legii).

Pe lângă faptul că ura generalizată, de grup, în politică nu are cum să aibă rezultate pozitive, a se vedea istoria ultimelor două secole, reprezintă un obstacol în calea dezvoltării. Nicio societate în care ura a fost transformată în politică nu a realizat nimic. Momentan România pe pilot automat are rezultate economice, Uniunea Europeană încă merge bine. Nu sunt șocuri externe sau de masă care să îndemne la o explozie a radicalizării.

Înainte de a mai pune o dată întrebarea privind limitele radicalizării și partizanatului dus la extrem, mai adus în discuție o idee periculoasă. Nu este nouă, căci își are originea în urmă cu aproximativ un deceniu în peisajul politic intern. Îngrijorează cu adevărat propagarea ideii „omului superior”.

Este o idee la care vesticii au renunțat și pe care o critică permanent de când au dus cel puțin un genocid în numele ei. Șase milioane de oameni reprezentând două treimi din evreii din Europa au fost omorâți în numele superiorității rasiale. Chiar și ultima producție a trupei Rammstein aduce o puternică critică (Rammstein – Deutschland). Termenul „Übermensch” nu lipsește din instrumentarul ideologic cu care Hitler și acoliții săi au ajuns la putere și au adus în realitatea europeană infernul. Mai mult, multe idei de origine nazistă s-au adaptat după Primul Război Mondial și în România – ideologia socialismului național-creștin din anii 1920 merită atenție într-o analiză comparativă.

Faptul că mitingurile politice au ajuns să ofere simboluri propagandistice și vizuale ale acestei perspective, din diferite direcții, provoacă îngrijorare, mai ales într-un stat cu o politică socială inexistentă în numeroase planuri. În această spirală a urii, uităm de binele comun și de lucrurile cu adevărat importante pentru fiecare.

Rivalitatea politică nu trebuie confundată cu incitarea la ură. În timp ce rivalitatea politică, în standarde democratice, este necesară pentru asigurarea pluralismului politic, incitarea la ură trebuie să înceteze.

Plus că este penibil ca  grupuri sociale să se urască pentru folosind arsenalul celor care sunt în competiția pentru 32 de locuri în Parlamentul European, câteva sute în Parlamentul României și câteva mii de consilier locali, când pot avea rezultate mai bune colaborând.

sursă imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *