Birocrați și crize

Birocrați și crize

Birocrația în sine nu este bună sau rea. Toate statele care s-au transformat prin minune în istoria modernă au avut o caracteristică: birocrații de elită.

Dar este la fel de important să facem distincția între birocrați și birocrații pentru că poți să ai birocrații slab funcționale, care să nu performeze, din cauza managementului resurselor umane. Iar în situații de criză birocrația poate deveni o problemă, în loc de o soluție la multiplele crize cu care se confruntă o entitate politică – spuneți-i stat, județ, oraș, comună.

Știm care sunt problemele cu care se confruntă birocrația noastră, deficitul de profesioniști în administrație, condiții de lucru improprii, o etică a muncii contestabilă din multe puncte de vedere în unele cazuri, instabilitate politică și legislativă, programe de formare deficitare, presiuni externe precum politizarea sau alte interese, management miop și lista poate continua. Devine un cerc vicios. Vedem acest lucru în toată splendoare în criza coronavirusului. Relatările pe această temă sunt vizibile, venind din multe direcții – cetățenii, mediul de afaceri, societatea civilă, mediul politic.

Așadar, nu aș fi atât de dur cu ministrul Ion Ștefan, responsabil de dezvoltare și administrație, când ridică problema ecranelor laptopurilor pe care le pot folosi funcționarii din minister. Dar aș întreba ce scrie în notele de fundamentare ale achizițiilor acelor laptopuri și la ce preț au fost cumpărate. Erau achiziționate pentru birou, pentru lucru cu multe documente office, o minimă documentare ar fi indicat că este recomandată un dimensiune minimă a ecranului. Dar cine a ținut cont. Și problema prețului rămâne. Acum vedem unul dintre costurile lucrurilor prost făcute.

Aș pune întrebări și despre performanța administrației în criză. Nu de alta, dar am văzut că Ministerul Educației cere sprijinul Bisericii Ortodoxe Române pentru identificarea copiilor care au nevoie de tablete și laptopuri. Este binevenită intervenția BOR, dar nu este treaba ei, ar putea fi refuza și aș aplauda. Nu au specialiștii necesari pentru a identifica condițiile minime ale unui device pentru a fi util pentru educație digitală. Desigur, putem spune același lucru și despre administrație, dar administrațiile locale au printre sarcini inclusiv să cunoască persoanele defavorizate.

De ce Ministerul Educației nu a apelat la primari și, în general, la administrațiile consiliilor județene, orășenești și comunale? Aveau pe fișă acest rol.

Mai sunt cazuri în istorie în care administrația bisericească era mult mai eficientă și dedicate interesului public decât cea a statului. Chiar multe situații, dar nu se inventase birocrația modernă la acea data.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *