Beneficii clare pentru Georgia în urma apropierii de UE

Beneficii clare pentru Georgia în urma apropierii de UE

Un raport publicat astăzi de Comisia Europeană indică faptul că Georgia face progrese în întărirea democrației și statului de drept, oferind un suport pentru continuarea și consolidarea reformelor. După semnarea în iunie 2014 a Acordului de asociere dintre Georgia și Uniunea Europeană, a urmat intrarea sa în vigoare în iulie 2016, iar progresul pare să se vadă.

Raportul publicat în contextul Consiliului de asociere dintre Uniunea Europeană și Georgia din 2 decembrie 2016 vine și evidențiază  starea implementării agendei de asociere începând cu 1 ianuarie 2015. Raportul urmărește atât evoluțiile în ceea ce privește reforma instituțională și în privința drepturilor și libertăților, cât și în ceea ce privește dezvoltarea economică, cu accent pe DCFTA.

De exemplu, ca rezultat direct al implementării DCFTA1, exporturile Georgiei către Uniunea Europeană au crescut cu 16% în 2015, incluzând exporturi pe piața europeană a unor noi produse, beneficiind de eliminarea tarifelor vamale și a altor reglementări comerciale.

Cu larg sprijin din partea Uniunii Europene, Georgia a implementat deja o parte a reformelor, consolidând democrația și statul de drept. Instituțiile democratice ale Georgiei au fost consolidate, iar un cadru legislativ cuprinzător în materie de drepturile omului și antidiscriminare a fost adoptate. Implementarea și consolidarea legislației existente va îmbunătăți independența justiției și va asigura drepturi efective pentru minorități și grupuri vulnerabile în contextul angajamentelor agendei de asociere a Georgiei”, amintește raportul.

georgia caucaz
sursa imagine: Georgia | Shutterstock.com

România a trecut prin acest procese acum câțiva ani și, după cum vedeți, drumul este lung. Remarcăm nevoile de consolidare ale unor instituții și a controlului democratic între acestea inclusiv în prezent, prin urmare acest cuvinte nu sunt departe de realitatea politică de la București.

Apropierea Georgiei de Uniunea Europeană vine cu beneficii directe atât pentru acest stat, cât și pentru Uniunea Europeană. Și nu înseamnă o defavorizare a statului caucazian. De exemplu, în urma semnării Acordului de asociere, sunt estimate creșteri economice anuale de 4,3%, alături de impactul indirect al acestor creșteri în ceea ce privește standardele sociale, politice și economice. Mai mult, în urma eliminării tarifelor vamale, importatorii georgieni vor economisi 84,2 milioane de euro anual, în timp ce cei europeni vor economisi echivalentul a 10,8 milioane de euro din reducerile de tarife.

Raportul este disponibil la adresa aceasta – link.

  1. Deep and Comprehensive Free Trade Agreeement []

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!