Arabia Saudită este vinovată de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Arabia Saudită este vinovată de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Un raport independent comandat de Organizația Națiunilor Unite, prin intermediul unuia dintre organismele pentru drepturile omului, indică responsabilitățile individuale și de stat în uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Raportul indică că există evidențe credibile pentru investigarea răspunderii individuale a oficialilor saudiți la nivel înalt, inclusiv a prințului moștenitor Mohamed bin Salman.

Pe 2 octombrie 2018, jurnalistul Jamal Khashoggi a fost atras într-o capcană în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. Nu avea de unde să știe că acolo își va găsi sfârșitul în urma unei crime comandate de autoritățile din Arabia Saudită și executate de asasinii serviciilor secrete saudite. La două zile după dispariție, Arabia Saudită a negat implicarea, spunând că Jamal Khashoggi a dispărut după ce a părăsit consulatul, însă înregistrări audio ale serviciilor Turciei și înregistrări video din afara consulatului au arătat cum echipa de 15 asasini trimisă din Arabia Saudită a intrat în consulat și l-au executat pe Khashoggi.

Arabia Saudită a atacat din nou probleme, însă mai târziu, pe 20 octombrie, admite că jurnalistul a murit într-o încăierare, ceea ce era departe de adevăr. Luna următoare, pe 16 noiembrie, conform publicației americane Washington Post, CIA ajunge la concluzia că prințul MBS (Mohamed bin Salman) este vinovat e uciderea lui Khashoggi. După, Arabia Saudită continuă linia cu povestea unei operațiuni scăpate de sub control a unor indivizi din cadrul unor instituții și, după alte momente, ordonă arestarea a unsprezece persoane, cinci așteptând acum pedeapsa cu moartea.

Însă asasinii au folosit resurse ale statului saudit, au lucrat în acea perioadă pentru autoritățile Arabiei Saudite, iar Jamal Khashoggi era un jurnalist incomod pentru regim, criticând inclusiv prințul moștenitor Mohamed bin Salman. Execuția lui Khashoggi, inclusiv pe baza raportului, arată că responsabilitatea nu este numai individuală, ci și statală.

Raportul demonstrează responsabilitatea Arabiei Saudite în asasinarea lui Jamal Khashoggi și sumarizează evidențele:

  • oficiali la nivel înalt au planificat, supervizat și, prin urmare, autorizat misiunea, au sfătuit membrii cu privire la importanța misiunii pentru securitatea națională și aveau ca așteptări ca echipa să raporteze către sediu;
  • ofițerii care l-au ucis pe Khashoggi au acționat sub acoperirea statutului acestora ca  ofițeri și au utilizat mijloacele aflate la dispoziția lor în baza statutului;
  • asasinarea a fost posibilă doar din cauza pretextului unui serviciu guvernmental: jurnalistul a intrat în consulat, într-o dată prearanjată, pentru a obține un document guvernmental oficial;
  • uciderea a avut loc în consulat sau lângă biroul consului general;
  • uciderea a fost premeditată și pregătit în Arabia Saudită; cu posibila excepția posibilă a patologistului, cei mai mulți din echipa de 15 membri era probabil în locul respectiv înainte de 28 septembrie;
  • nouă membri ai echipei au zburat către Turcia cu un avion privat cu autorizare diplomaticcă;
  • doi membri ai echipei au folosit pașapoarte diplomatice;
  • oficialii agenției de securitate a statului au făcut toate aranjamentele pentru călătorie, incluzând avioanele private și cazările;
  • consulul general a folosit autoritatea funcției pentru a elibera consulatul și rezidența de martori;
  • echipa de securitate a folosit vehicule guvernamentale, aparent pentru a transporta corpul.

Așadar, raportul amintește, vorbim de o crimă extrajudiciară în care există responsabilitatea statului. Arabia Saudită a încălcat legislație internațională de bază, pe lângă încălcarea legislației țării gazdă.

Raportul, pe care îl găsiți la adresa următoare (link, .docx), formulează o serie de recomandări, unele dintre cele mai dure de pe plan internațional precum formularea unei recomandări către Secretarul General al Națiunilor Unite pentru a iniția o investigație penală de follow-up privind uciderea lui Jamal Khashoggi pentru a dezvolta dosare solide pentru fiecare făptaș și să identifice mecanisme pentru răspunderea formală, precum un tribunal hibrid sau ad hoc, solicitare care este adresată și Turciei pentru a impulsiona Secretarul General al ONU în această direcție.

O altă recomandare, adresată Consiliului de Securitate, recomandă luarea în considerare a implicațiilor pentru pace și stabilitate a execuției lui Jamal Khashoggi și, în mod general, a urmăririi extrateritoriale a indivizilor.

Alte recomandări sunt adresate Statelor Unite (Khashoggi era rezident în SUA), Turciei, diferitelor organisme ONU, mai ales cele pe drepturile omului, statelor membre ONU, corporațiilor, societății civile și nu numai.

imagine: Pixabay (Riyadh, Arabia Saudită)

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *