Apel pentru participanți – sesiunile Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa

Apel pentru participanți – sesiunile Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa

Congresul Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei, organizație politică paneuropeană care reprezintă peste 200.000 de autorități locale și regionale din 47 de state membre ale Consiliului Europei, a lansat apelul pentru aplicații ale tinerilor din statele membre ale Consiliului Europei pentru a participa la sesiunile de lucru 32 și 33 și pentru a implementa în perioada dintre cele două sesiuni a unui proiect la firul ierbii acasă, ca parte a inițiativei Congresului „Reîntinerirea politicii”.

Inițiativa a fost pornită în 2014 ca răspuns față de detașarea tinerilor față de participarea politică convențională. Sesiunea de primăvare are loc între 26 și 30 martie 2017, iar cea de toamnă între 16 și 20 octombrie 2017.

Am avut onoare să fiu, în 2016, în prima serie de participanți care au luat parte la două sesiuni ale Congresului Autorităților Locale și Regionale, perioadă în care mi-am îmbunătățit cunoștințele despre rolul celor două niveluri ale entităților subnaționale, despre mecanismele de consultare și luare a deciziilor din cadrul Consiliulu Europei, cu accent pe Congres, în care am descoperit decizii de la acest niveluri și dezbateri importante, un mod de analiză diferit al activității acestor autorități și în care m-am întâlnit cu oameni foarte implicați la nivel local și regional.

Din activitatea desfășurată anul trecut:

  1. Consultare privind democrația locală și participarea tinerilor
  2. În perioada următoare, la Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa
  3. Un fel de rezumat al activității de la Congresul Autorităților Locale și Regionale
  4. Sesiunea 31 a Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa
  5. La Strasbourg pentru sesiunea 31 a Congresului Autorităților Locale și Regionale
  6. Propunerea delegaților de tineret pentru Biroul Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa
clrae
Opening of the 30th Session of the Congress by the President of the Congress
Jean-Claude FRECON

Apelul este deschis până pe 17 ianuarie 2017, iar rezultatele se vor publica la sfârșitul lunii. În urma participării, va fi invitat un tânăr din fiecare stat membru pentru a participa.

În principiu, activitatea delegaților de tineret este foarte largă și deschiderea membrilor Congresului la fel. Este important să știe, din perspectiva mea, faptul că nu sunt membri de drept, faptul că anumite drepturi, în concluzie, sunt rezervate doar membrilor, și, desigur, și care sunt competențele Consiliului Europei și ale Congresului Autorităților Locale și Regionale, asta pentru o experiență cât mai realistă.

Profilul participanților:

  • tineri deschiși, motivați să dezvolte și intensifice dialogul dintre tineri și aleșii la nivel local și regional;
  • vârsta între 16 și 30 de ani;
  • rezidența într-un stat membru al Consiliului Europei pentru cel puțin cinci ani și să locuiască în țara pe care o vor reprezenta pe durata participării;
  • membru într-o structură de tineret (consilii de tineret, consilii/adunări/executive locale/regionale, reprezentanți ai unor ONG-uri de tineret sau alte organizații de tineret sau implicate în activitatea de tineret, reprezentanți aleși la nivel local/regional;
  • disponibili să se implice pe întreaga durată a activității și să dezvolte un proiect la nivel local;
  • interes față de procesul dezvoltării politicilor la nivel local și regional;
  • capacitate de multiplicare a informațiilor dobândite în timpul sesiunilor la întoarcerea acasă;
  • vorbirea fluentă a limbii engleze (în timpul adunărilor plenare se poate vorbi și în franceză, germană, italiană, rusă sau turcă, fiind asigurate traducerile și interpretarea, însă activitatea, în general, este în engleză).

Câteva precizări:

  • nu este posibilă participarea într-o singură sesiune (și, personal, pot spune că este destul de nepotrivit pentru activitatea grupului – din motive ce țin de formarea echipei, setarea obiectivelor, desfășurarea procesului de învățare – ca persoanele să își ia angajamentul să participe la ambele sesiuni și, din diferite motive, să fie selectat alt participant pentru a doua sesiune);
  • transportul, cazarea și subzistența sunt asigurate de Congresul Autorităților Locale și Regionale, confom reglementărilor Consiliului Europei;
  • profilul tinerilor selectați este suficient de diferit, ceea ce face ca experiența să fie foarte utilă: tineri activiști, lucrători de tineret, studenți, tineri politicieni și nu numai;
  • selecția va fi făcută de o comisie formată din purtătorul de cuvânt pe probleme de tineret al Congresului, trainerii tinerilor, doi membri ai Consiliului Consultativ privind Tineret al Consiliului Europei.

Mai multe informații ce țin de program, scop și obiective, precum și formularul de aplicație sunt disponibile aici. Am atașat mai sus link-urile cu câteva informații din activitatea de anul trecut sperând că vor fi de ajutor. Spor!

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *