Apărarea intereselor companiilor europene care investesc în Iran

Apărarea intereselor companiilor europene care investesc în Iran

Interesele economice și cele de securitate se combină în nenumărate moduri în discuția despre impactul retragerii Statelor Unite din JCPOA, iar ultimele acțiuni, precum declarația comună Statele Unite – China privind încheierea perspectivelor unui război comercial, contribuie la complicarea relațiilor.

Pe 8 mai, președintele Donald Trump a anunțat retragerea Statelor Unite din JCPOA și reinstaurarea tuturor sancțiunilor anterioare acordului asupra Iranului. Acestea vor reintra în vigoare până în februarie/noiembrie 2018, în funcție de tipul acestora.

O serie de linii de acțiune și măsuri pentru protejarea acordului au fost discutate la o întâlnire între reprezentanții Uniunii Europene și ai Iranului, pe 15 mai, cuprinzând recomandarea implementării propunerilor atât la nivel european, cât și la nivel național. O zi mai târziu, Colegiul Comisarilor a discutat măsurile pentru prezervarea JCPOA și protejarea intereselor europene, urmate de propunerea acestora către șefii de stat și de guvern europeni prezenți la Sofia, unde au primit susținere în unanimitate.

Sunt patru direcții în care Comisia Europeană a acționat pe 18 mai, după ce a obținut feedback-ul și angajamentul de susținere al liderilor europeni pe 16 mai. Comisia Europeană a acționat în următoarele direcții:

  1. Lansarea procedurilor pentru activarea „statutului de blocaj”1.  prin actualizarea listei de sancțiuni impuse Iranului de Statele Unite care intră în domeniul său de aplicare. Statutul de blocaj are următoarele efecte:
    1. interzice companiilor din UE să se supună efectelor extrateritoriale ale sancțiunilor impuse de SUA;
    2. le dă posibilitatea să ceară despăgubiri pentru prejudiciile suferite de pe urma acestor sancțiuni de la persoana care le-a cauzat prejudiciul;
    3. anulează efectul în UE al oricărei hotărâri pronunțate de o instanță străină care se bazează pe aceste sancțiuni.
  2. Lansarea procedurii oficiale de  înlăturare a obstacolelor care împiedică Banca Europeană de Investiții (BEI) să ia în temeiul garanției UE hotărârea de a finanța activități în afara Uniunii Europene – în Iran.
  3. Continuarea și intensificarea cooperării sectoriale a Comisiei Europene cu Iranul, cu scopul consolidării încredere. Include cooperarea în sectorul energetic, IMM-uri, acordarea de asistență financiară prin instrumentele de dezvoltare și parteneriat.
  4. Încurajarea statelor membre să examineze posibilitatea de a face transferuri bancare unice către Banca Centrală a Iranului. Scopul acestei măsuri este de a sprijini autoritățile iraniene să își primească veniturile legate de petrol, în special în cazul în care sancțiunile impuse de SUA ar putea viza entități din UE care desfășoară tranzacții petroliere cu Iranul.

În cazul primelor două măsuri, Parlamentul European și Consiliul au posibilitatea de a face obiecții timp de două luni de la propunerea lor, înainte de a intra în vigoare. Dacă aceste instituții comunică că nu au obiecții, perioada poate fi mai mică.

sursă imagine: Pixabay
  1. „Statutul de blocaj” este denumirea sub care este cunoscut Regulamentul Consiliului din 1996 de protecție împotriva efectelor aplicării extrateritoriale a unei legislații adoptate de către o țară terță, precum și a acțiunilor întemeiate pe aceasta sau care rezultă din aceasta. Regulamentul apără relația Uniunii Europene cu Cuba, în principal, dar și cu Iranul și Libia, în urma unor norme ce curprind sancțiuni elaborate de State Unite. Însă spectrul acțiunilor se poate extinde, întrucât are ca scop asigurarea protecției împotriva aplicării extrateritoriale a actelor cu putere de lege și împotriva acțiunilor bazate pe ele sau care decurg din acestea, precum și contracararea efectelor, atunci când această aplicare afectează interesele persoanelor fizice și juridice europene  implicate în comerțul internațional și/sau mișcări de capital și activități comerciale conexe între UE și țări terțe []

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *