Am votat pentru România

Astăzi, m-am deplasat la o secție de vot din Timișoara, unde am votat. Am făcut și eu cunoștință, așadar, cu votul pe liste speciale.

Lăsând începutul la o parte, referendumul de astăzi va stabili dacă este legitimă președinția lui Traian Băsescu (referitor la legitimitate, am descoperit acum câteva zile în cadrul unui curs că perioada în care Hitler era la cârma Germaniei, procedural, mandatul său a fost legitim și democratic. Practic, rezultatul în știți…).

Am mers și am ales. Am votat pentru o Românie capabilă să formeze liderii de mâine, pentru o Românie în care se poate pune accentul pe bun simț, pentru un președinte care să nu fie evitat de ceilalți lideri europeni, pentru un plan, pentru manifestarea unei decizii și pentru faptul că o campanie nu se face numai cu aducerea unor discuții precum „premierul copy&paste”.

Sunt curios care vor fi rezultatele. Este nevoie ca mai mulți votanți ca de obicei să se deplaseze la secțiile de votare pentru validare. Este nevoie de interes din partea tuturor, dar ce faci atunci când ai pornit o mișcare împotriva manifestării unui drept de-al cetățeanului?A nu merge la vot nu este o soluție. Fii implicat! Acționează!

Față de alte momente din trecut, acum sunt alte circumstanțe.

DEMOCRAȚIE!

 

2 reactii la “Am votat pentru România

  1. Iordache Dragoș-Alexandru

    Spune-mi, te rog, înainte să te cataloghez ca socialist care stă see you mâna întinsă la stat, dacă măcar crezi că Ponta a plagiat. Mulțumesc.

    1. Madalin Blidaru Post author

      Este irelevant. De fapt, pentru toata Romania este irelevant daca Ponta a plagiat sau nu. In al doilea rand, imi poti spune daca mai este, in ziua de astazi, un set de masuri care sa cuprinda doar masuri socialiste? Mileniul al III-lea, Europa, UE… Chiar astept raspunsul la a doua intrebare, desi ma indoiesc ca il voi primit, dat fiind faptul ca nu ti-am raspuns la intrebarea ta.

Comments are closed.