Agenția Europeană a Muncii prinde viață

Agenția Europeană a Muncii prinde viață

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, spunea în discursul său despre starea Uniunii în 2017 că „pare absurd să avem o autoritate bancară care să păzească standardele bancare, dar nu există o autoritate comună privind munca pe piața internă”. În doi ani și jumătate, au fost făcuți acești pași, fiind anunțat pe 14 februarie 2019 un acord provizoriu între Consiliul UE și Parlamentul European privind un regulament pentru institurea Autorității Europene a Muncii (European Labour Authority – ELA). Propunerea mai are nevoie de votul formal al Consiliului Uniunii Europene și al Parlamentului European, însă este în perspectiva adoptării în viitorul apropiat.

Autoritatea Europeană a Muncii, fără a crea noi competențe la nivel european, ar urma să sprijine statele membre în implementarea actelor normative ale Uniunii Europene în zonele de mobilitate a forței de muncă în Uniune și coordonare a sistemelor de protecție socială. Totodată, va oferi informații angajaților și angajatorilor privind mobilitatea transfrontalieră a forței de muncă și va sprijini rețeaua europeană a serviciilor de ocupare EURES.

Statele membre ale Uniunii Europene vor rămâne responsabile pe deplin privind aplicarea reglementărilor ce țin de muncă și protecție socială, însă autoritatea va facilita cooperarea acestora și va oferi suport operațional. Comisia Europeană amintește că reprezintă inclusiv o oportunitate de economisire, contribuind la raționalizarea costurilor cu diferite organisme actuale (Biroul european de coordonare al EURES, Comitetul tehnic pentru libera circulație a lucrătorilor, Comitetul de experți privind detașarea lucrătorilor și Platforma europeană de combatere a muncii nedeclarate), va contribui la recuperarea de către statele membre mai facilă a contribuțiilor pentru protecția socială și va reduce povara de pe umerii statelor membre prin sprijinul tehnic și logistic.

Când va fi adoptată, propunerea de regulament va mandata Autoritatea Europeană a Muncii cu următoarele atribuții:

  • Facilitarea accesului la informații privind drepturile și obligațiile în cazul mobilității transfrontaliere pentru angajați, angajatori și administrații naționale;
  • Sprijinirea coordonării între statele membre în aplicarea transfrontalieră a legilor relevante ale Uniunii Europene, incluzând facilitarea unor inspecții comune și concertate;
  • Sprijinirea cooperării între statele membre pentru rezolvarea problemei muncii nedeclarate;
  • Sprijinirea autorităților statelor membre în rezolvarea disputelor transfrontaliere (de exemplu, prin stabilirea unui proces de mediere).

În cazul României, această avansare a negocierilor în privința Autorității Europene a Muncii, chiar dacă e o instituție la început de drum, ar trebui să reprezinte un motiv de satisfacție nu numai pentru că s-a întâmplat în timpul Președinției române a Consiliului UE, dar și pentru că este în topul european al muncitorilor aflați pe alte piețe ale forței de muncă din statele membre UE. ELA va fi un ajutor pentru lucrători, pentru angajatori și pentru administrațiile naționale.

sursă imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *