500 de români sunt angajați la Danone

Astăzi, am aflat că Danone are 500 de angajați în România. Dintre aceștia, aproximativ 50 au peste 15 ani de când sunt un companie. Mi se pare interesant acest fapt pentru că dovedește că este o companie care pune accentul pe oferirea de locuri de muncă persoanelor tinere (la nivel internațional, 34 de ani este vârsta până la care ești considerat tânăr).

Spoturi de poveste cu care am crescut

Am crescut cu imaginea Danone. Îmi amintesc reclama de acum câțiva ani la Danonino, cred, cu magneții pentru frigidere. Este, probabil, una dintre cele mai de impact reclame pe care mi-o amintesc. Imaginea acelui dinozaur și a legăturii cu vitamina D mi-a rămas întipărită de la primele spoturi publicitare văzute la televizor. Sincer, nu știu anul în care am văzut-o pentru prima oară, dar efectul campanie este vizibil dacă, la facultate, având aproape patru ani de când am renunțat la televizor, am reținut această reclamă a produsului Danone, semn că echipa de marketing și PR a făcut o treabă tare bună.

Spuneam că sunt 15 ani de când unele persoane sunt în companie, aproximativ 50, și că am crescut cu unele reclame. Dar când a apărut Danone? De când este pe piața românească? Câți angajați are la nivel global? Pe unde mai este și cu ce se mândrește? Sunt câteva întrebări la care voi răspunde mai jos.

Din Balcani în Spania, apoi în Franța și US

Compania cu sediul în Paris a fost fondată în 1919 în Barcelona, Spania. Anul nașterii Danone este în 1919, iar Wikipedia spune că mica firmă, atunci, de iaurturi a fost fondată de un evreu migrant din Salonic1. Numele Danone provine de la porecla fiului acestuia, Daniel Carasso. Tatăl său, Isaac, a plecat în 1912 din zona Balcanilor și a dus iaurtul, nu prea cunoscut în noua destinație, în Europa de Vest, venit ca tratament pentru efectele sale în remedierea problemelor intestinale ale copiilor. Ulterior, Danone s-a extins în Franța și Statele Unite2. Este interesant modul în care Dannon a fost creat și s-a extins3. A pornit de la emigrarea4 lui Daniel în Statele Unite și a ajuns ca în prezent să fie pe locul al treilea în lume în topul vânzărilor Grupului Danone.

*sursă imagine: Danone.com – history

Peste 100 000 de angajați la nivel global

În general, numerele se află printre indicatorii succesului pe care l-a avut grupul pe plan global. Ei, bine, Danone este o multinațională prezentă în 140 de state. Vânzările la nivel global s-au ridicat în 2013 la aproximativ 21 de miliarde de euro, jumătate fiind reprezentate de produsele din lactatele proaspete5. Tot la sfârșitul anului trecut, Grupul Danone avea 104,642 de angajați, dintre care, aproximativ 500, în România.

Uitându-mă pe scurt pe statisticile publicate6, top 5-ul statelor în privința procentajului vânzărilor este completat de Rusia, Franța, Statele Unite, China și Indonezia. Brazilia și Mexic se află în top 10, ceea ce arată o concentrare destul de importantă pe piețele emergente, iar 62% din angajați lucrează în aceste țări.

Peste 500 de angajați în România

Fiind din 1999 în țară, Danone s-a dezvoltat continuu, combinând caracterul național cu cel internațional. De-asta vedem colectarea laptelui proaspăt de la ferme românești. Între timp, sediul din România a devenit central pentru zona Europei de Sud-Est, fiind responsabil de România, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania, Serbia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, o piață de aproximativ 60 de milioane de consumatori.

Mi s-a părut interesant că are un număr de câteva sute de angajați (înainte să citesc acest infografic, credeam că numărul este de aproximativ 300) și că deservește nouă state. Văzând că sunt în jur de 500 de angajați, am zis să aflu mai multe despre Danone, așa că am ajuns la a vedea că în câțiva ani vom celebra centenarul Danone. Oare cum va fi sărbătorit în social media dată fiind implicarea în campanii?

Promovarea dezvoltării durabile de către Grupul Danone

În ultima perioadă, când am scris despre anumite branduri, m-am legat și de dezvoltarea durabilă. Am povestit în acest articol despre ceea ce mi s-a părut interesant: faptul că are un număr foarte bun de angajați în România, raportarea la nivel global și am postat un infografic cu informații interesante privind activitatea din România.

Danone îmbină caracterul economic cu cel social. În România, putem vedea implicarea în campanii încă de la începutului acestui drum pe la noi. Astfel, campaniile de responsabilitate socială au fost o constantă. Sprijinirea campaniei Zâmbet pentru România pentru depistarea cancerului precoce la copii, transparentizarea și menținerea acestui concept aplicat la toate nivelurile, Cupa Hagi Danone, sprijinirea micilor fermieri români și reducerea impactului asupra mediului s-au aflat printre modul de sprijinire a comunității cu efecte pe termen lung7.

În ultimii patru ani, s-a redus consumul de energie în fabrică cu 28%, s-a redus cu 20% cantitate folosită de plastic, s-au optimizat rutele, iar impactul amprentei de carbon a fost redus cu 30% în România în perioada 2008-2012 (la nivelul grupului, între 2007 și 2013, emisiile de dioxid de carbon au fost reduse cu 37%) și se colectează selectiv. La nivelul macro, 100 de milioane de arbori au fost plantați8.

Concluzionând, sper că această v-a plăcut această incursiune în istoria Danone și, totodată, în rolul pe care și-l îndeplinește în România. Pentru informații suplimentare, nu ezitați să întrebați. Vă recomand și noul site care este foarte intuitiv și centrat pe informațiile pentru client.

 

  1. Wikipedia, Isaac Carasso []
  2. aici se numește Dannon []
  3. ajuns în Statele Unite, în New York City, Daniel Carasso observă în Bronx o reclamă prin care era anunțată vânzarea de către un cuplu grec a unei mici afaceri de producere și vânzare de iaurturi – 100-200 de unități pe zi []
  4. 1942, în timpul ocupării Franței de către Germania []
  5. la care este numărului 1 mondial, cu aproximativ 11 miliarde de euro vânzări anual []
  6. pe site-ul internațional al Danone, danone.com []
  7. sursa: Danone România se implică []
  8. sursa: Danone en brief []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “500 de români sunt angajați la Danone”

Comments are closed.