AUTOVOT 2012, bloggerii votează mașinile din 2011

Ca și anul trecut, am aflat de pe Automarket.ro despre Autovot, de data aceasta 2012. Am intrat pe aplicația de pe Facebook, am votat cele mai accesibile mașini, dar și cele premium, iar în acest articol vă voi explica alegerea făcută de mine.

De ce am ales Toyota Yaris pe primul loc? În primul rând îmi place designul, atât cel interior, cât și exterior. Să nu uităm, de asemenea, de politica în ceea ce privește protecția mediului dusă de Toyota și imprimată și în modelul Yaris. Ei, bine, acestea sunt argumentele mele pentru această alegere. Nici nu am cum să nu fiu subiectiv când fac o astfel de alegere. Îmi place, m-a fascinat. Cele două modele Hyundei, situate pe locurile următoare reprezintă alegerile mele, deoarece am avut ocazia să mă aflu în ele și să simt cum este să te plimbi cu aceste modele.

La mașini premium am ales, în mare parte,  ceea ce am cunoscut. Au fost, în listă, câteva modele de care nici nu știam că există. Nu am fost atent să le remarc, de aceea lista mea a rămas destul de restrânsă. Audi Q3 reprezintă soluția ideală dacă vrei spațiu, performanță, eleganță. Mini Coupe șochează prin eleganță, iar Porsche 911 prin rafinament.

Vă invit să votați Mașina Bloggerilor!

Autovot 2012
Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

 

Maşini accesibile
car
Locul 1: Toyota Yaris
Maşini premium
car
Locul 1: Audi Q3
Locul 2: Mini Coupe
Locul 3: Porsche 911

 

Votează şi tuMai multe detalii pe Automarket

6 Comments

Filed under Blogging

6 Responses to AUTOVOT 2012, bloggerii votează mașinile din 2011

  1. Pingback: Meşter » Blog Automarket » Bloggerii care au votat până acum în Autovot 2012 sunt…

  2. Pingback: Bloggerii care au votat până acum în Autovot 2012 sunt… | yakaz auto service craiova

  3. Bafta la scoala de soferi

  4. Pingback: Campaniile saptamanii 23-29 ianuarie din blogosfera romaneasca | refresh.ro

  5. Pingback: Campaniile saptamanii 23-29 ianuarie din blogosfera romaneasca | refresh.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>